Dictatura iraniană, contrată de femeile curajoase: Imaginea care a zguduit regimul FOTO

0
Publicat:

Revoluția poporului e așteptată de decenii întregi în Iran, de când a devenit din ce în ce mai clar că regimul islamic, care a pus stăpânire pe țară în 1979, e unul malefic, în stare de a comite niște atrocități de nedescris.

Sara Khadem-Alsharieh, o vedetă în lumea șahului. FOTO: Facebook

Cazul Mahsa Amini, apărut la jumătatea lunii septembrie, a reaprins speranțele în această revoluție la care visează milioane de iranieni. Nimeni nu poate spune însă, cât mai are de „trăit“ actualul regim. În schimb, cert e că dictatura instaurată de Ayatollahi e contrată, din ce în ce mai puternic. Cu gesturi vizibile care, până acum câțiva ani, erau de neconceput.

Între timp însă, cazul Mahsa Amini a schimbat lucrurile. Iar femeile iraniene, curajoase, au dat tonul în această mișcare care vizează, în primul rând, renunțarea la Hijab, o decizie impusă cu forța, începând din 1979. Tocmai de aceea, imaginile cu iraniencele care dau jos vălul islamic au inundat internetul, în ultimele luni. Și nu doar pe străzile din Iran, ci și la diferite evenimente internaționale!

Elnaz Rekabi a concurat în Germania fără vălul islamic. FOTO: Facebook

Mai întâi, a fost sportiva Elnaz Rekabi, care a evoluat în Germania, fără vălul islamic, deși a participat la un concurs de cățărat, în calitate de reprezentantă a Republicii Islamice. La revenirea în țară, Rekabi a fost obligată să-și ceară scuze, iar de atunci nu prea s-a mai auzit de ea în presa locală.

Acum, o altă iraniancă, foarte cunoscută pe plan mondial, a imitat și ea gestul lui Elnaz Rekabi, în semn de solidaritate cu femeile care contestă Hijab-ul obligatoriu. Vorbim despre jucătoarea de șah, Sara Khadem-Alsharieh (25 de ani).

Sara Khadem-Alsharieh, cu părul descoperit în timpul evenimentului găzduit de Kazahstan.

Aceasta a participat la Campionatele Mondiale găzduite de Almatî (Kazahstan) cu părul descoperit, fără să aibă vălul islamic pe cap. Imaginile cu Sara au făcut înconjurul lumii, dar știrea a fost „îngropată“, mai degrabă, în presa iraniană controlată de stat. Cu siguranță însă, la revenirea în țară, Sara Khadem-Alsharieh va fi nevoită să dea socoteală pentru gestul ei. Totuși, există și varianta ca ea să fi renunțat la Hijab, având intenția de a rămâne în afara Iranului.

Mai multe pentru tine:
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Black Friday la Flanco: Top oferte la soundbar-uri, sisteme audio și boxe portabile
„M-a lovit atât de puternic”! Celebra vedetă face dezvăluiri cutremurătoare la 53 de ani
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Nu-l iartă nici după moarte?! Mariana Moculescu refuză să meargă la înmormântarea fostului soț! Unde și când va fi înmormântat maestrul?
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Gestul șocant al Marianei Moculescu față de Horia Moculescu, chiar când acesta se afla pe patul de moarte: „Solicit să fie interzis!”
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%