Decizia șefilor lui Juventus după ce Paul Pogba a fost suspendat 4 ani pentru dopaj

0
Publicat:

Paul Pogba a fost suspendat 4 ani pentru dopaj, pedeapsă echivalentă cu sfârșitul carierei sale. El va merge la TAS pentru a-și reduce pedeapsa, dar Juventus nu mai așteaptă decizia de la Lausanne și intenționează să-i încheie contractul, fapt care o va ajuta să salveze o sumă importantă de bani. Înțelegerea lui Pogba cu torinezii mai este valabilă până în vara anului 2026.

Paul Pogba e campion mondial cu Franța, în 2018. Foto EPA EFE

Conform jurnaliștilor de la Gazzetta dello Sport, oficialii lui Juventus vor demara în curând discuțiile despre rezilierea contractului jucătorului care peste două săptămâni împlinește 31 de ani, acțiune care i-ar ajuta să economisească în jur de 30 de milioane de euro.

S-a apărat motivând că nu s-a dopat intenționat

Mijlocașul a fost testat pozitiv la meciul Udinese - Juventus, disputat în luna august, contând pentru prima etapă din Serie A, partidă în care nu a evoluat. Inițial Paul Pogba a fost suspendat provizoriu pe 11 septembrie, înainte ca rezultatul contraexpertizei pe care a cerut-o să confirme prezența metaboliților de testosteron. Ulterior, la începutul lunii decembrie, procuratura antidoping italiană a cerut o suspendare de 4 ani împotriva campionului mondial din 2018, în conformitate cu Codul mondial antidoping.

După o amânare a procesului, Paul Pogba s-a prezentat în fața procuraturii italiene și a încercat să își susțină cauza, dorindu-și să primească maximum doi ani de suspendare, apărarea bazându-se pe încercarea de a demonstra că mijlocașul nu s-a dopat intenționat. Avocații lui nu au reușit, însă, acest lucru, astfel că fotbalistul a fost suspeendat 4 ani.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete