Daniele De Rossi, noul antrenor al echipei AS Roma după demiterea lui Mourinho

0
Publicat:

Fostul internaţional italian Daniele De Rossi a fost numit în funcţia de antrenor al echipei de fotbal AS Roma până la finalul sezonului în curs, în locul portughezului Jose Mourinho, concediat în cursul dimineţii de marţi, a anunţat clubul din Serie A.

Daniele De Rossi, noul antrenor AS Roma

"Daniele de Rossi a fost numit antrenor al primei echipe până la data de 30 iunie 2024", a transmis clubul pe contul său de X (fost Twitter).

De Rossi, în vârstă de 40 de ani, a purtat timp de 18 sezoane tricoul echipei romane, între 2001 şi 2019, încheindu-şi cariera în 2020 după doar câteva luni în Argentina unde a evoluat sub culorile clubului Boca Juniors.

Campion mondial cu echipa Italiei în 2006 (117 selecţii, 21 goluri), fostul mijlocaş are un palmares relativ modest cu AS Roma: două Cupe ale Italiei (2007, 2008) şi Supercupa Italiei în 2007.

Cariera sa de antrenor este, de asemenea, una modestă. El a făcut parte din stafful echipei Italiei timp de câteva luni (2021-2022), iar apoi a pregătit-o între octombrie 2022 şi februarie 2023 pe SPAL Ferrara, care evolua în divizia secundă şi care a retrogradat în Serie C la finalul sezonului. Sub conducerea sa, echipa din Emilia Romagna a disputat 17 meciuri şi a câştigat doar trei.

Antrenorul portughez Jose Mourinho a fost demis marţi din postul de antrenor al echipei italiene de fotbal AS Roma, a anunţat marţi clubul din Serie A.

Mourinho, a devenit al 60-lea antrenor din istoria clubului AS Roma în mai 2021. El a condus echipa italiană la câştigarea competiţiei Europa Conference League, în finala disputată pe 25 mai 2022 la Tirana.

În sezonul trecut, AS Roma a ajuns până în finala Europa League sub comanda tehnicianului lusitan.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie