Curg veștile proaste înainte de Australian Open: Încă o vedetă ratează turneul

0
Publicat:

Australian Open (16-29 ianuarie) revine în centrul atenției, după ediția din 2022 în care, din păcate, tenisul a fost trecut în plan secund din cauza acelui fiasco dezgustător cu Novak Djokovici în prim-plan.

Fanii australieni numără zilele până la primul Grand Slam al anului. FOTO: Facebook

Acum, Nole e de mult ajuns în „Țara Cangurilor“ și principalul favorit pe tabloul masculin. Din păcate, aici tocmai s-a oficializat absența liderului mondial din cauza unei accidentări. La scurt timp după acest anunț, australienii au mai pierdut o vedetă, de această dată de pe tabloul feminin.

Vorbim despre Venus Williams (42 de ani, 1.003 WTA). Cu două finale la Australian Open, în 2007 și 2017, americanca primise un wild-card din partea organizatorilor, la fel ca Taylor Townsend (SUA), Jaimee Fourlis (Australia), Storm Hunter (Australia), Talia Gibson (Australia), Olivia Gadecki (Australia), Diane Parry (Franţa) şi Moyuka Uchijima (Japonia).

Din păcate, Venus și-a anunțat retragerea de pe tabloul principal, motivând o problemă medicală după participarea la turneul de la Auckland (Noua Zeelandă). Aici, americanca s-a oprit în turul II, după un meci-maraton despre care Adevărul a scris aici.

Mai multe pentru tine:
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete