Cum a reușit Chivu să atingă sucesul la Inter. Practicile mai puțin obișnuite pe care le face românul, în fiecare zi: „Mă autocritic în oglindă!”
0Antrenorul lui Inter continuă să aibă un parcurs foarte bun încă din primul său sezon pe banca echipei, iar formația milaneză este foarte aproape de a cuceri titlul în Serie A.
Înaintea duelului de pe teren propriu cu Cagliari, programat pe 17 aprilie, Inter se află la o distanță confortabilă de locul secund, de 9 puncte.
În cadrul conferinței de presă premergătoare partidei care va începe astăzi, de la ora 21.45, Chivu a povestit că obișnuiește să fie foarte exigent cu el însuși, analizându-se zilnic și încercând să învețe din fiecare greșeală.
„Dimineața, mă autocritic în oglindă!”
Totodată, el a atras atenția asupra faptului că oamenii tind uneori să judece în grabă, fără să cunoască în profunzime persoana despre care vorbesc.
„Mă perfecționez și învăț în fiecare zi. Dimineața, mă autocritic în oglindă și încerc să învăț din greșelile mele. Sper că nu am făcut prea multe. Mă perfecționez ca persoană, mai ales în modul în care vorbesc cu copiii. În funcție de context și de cât de mult încearcă cineva, trebuie să-i îmbrățișez puțin și să-i pun niște plasturi.
Nu este ușor; oamenii gândesc superficial doar pentru a ajunge pe prima pagină a ziarelor și a-și mări audiența. Negativitatea vinde: trăim într-o cultură a ambalajelor care disprețuiesc conținutul. Și trebuie să-i fac pe copii să se simtă importanți și iubiți, să-i fac să se simtă umani, că nu sunt roboți. Că trebuie să câștige respectul colegilor lor, iar acesta este cel mai important lucru. Sunt cine sunt și merg mai departe pe drumul meu. Cel mai important lucru în viață este să nu repeți greșelile!”, a declarat Cristi Chivu.