Cristi Chivu, adus cu picioarele pe pământ. Inter, și bătută, și furată în derby-ul Italiei

0
Publicat:

Inter Milan a ratat șansa de a urca pe primul loc în Serie A, după ce au pierdut derby-ul cu Napoli, 1-3 în etapa a 8-a. Echipa lui Cristi Chivu a căzut pe poziția a 4-a, într-un meci în care gazdele au deschis scorul după un penalty de tot râsul, transformat de De Bruyne. Șocul a fost prea mare pentru milanezi, care nu au reușit să treacă peste tensiunea partidei și să se concentreze pe fotbal, lucru subliniat de presa peninsulară.

Cristi Chivu, uluit de maniera de arbitraj la meciul cu Napoli. Foto EPA EFE

victorii consecutive avea Inter în toate competițiile înaintea partidei de la Napoli. Pe Stadionul Diego Maradona, Inter a fost destabilizată de un penalty ilar, acordat aiurea, deși a fost analizat în camera VAR. Belgianul De Bruyne a transformat lovitura de pedeapsă, moment în care a suferit și o întindere sau o ruptură musculară, iar milanezii nu s-au mai regăsit până la finalul partidei.

Nota 5 pentru cum a gestionat partida

În minutul 54, McTominay a majorat avantajul gazdelor, Calhanoglu a readus speranța în tabăra echipei lui Cristi Chivu, pentru ca Anguissa să ducă scorul la 301, după 66 de minute de joc. Fotbaliștii vicecampioanei Europei abia au primit note de trecere din partea presei italiene, la fel ca antrenorul român, notat cu 5 pentru modul în care a gestionat partida. Publicația FCInter1908 i-a reproșat tehnicianului că nu a reușit să-și scoată jucătorii din haosul generat de anumite decizii de arbitraj și "jocul urât" propus de Napoli.

"Meciul a fost condus în mod scandalos de arbitrul Mariani, dar echipa lui Chivu, Inter, a fost grav vinovată. S-a lăsat târâtă în haos, fără să se mai gândească să joace. În a doua repriză, a fost multă nervozitate, multe momente de încăierare, dar puțin fotbal adevărat. Totuși, meciul ar fi putut fi salvat, iar atunci și-ar fi putut atribui meritele. A se lăsa târâtă în ​​jos de evenimente negative este un defect pe care această echipă nu îl poate depăși", au scris italienii după partida în care Napoli a urcat pe prima poziție în clasamentul din Serie A.

„Nu mă interesează ce spune lumea de mine”

„Ne-a durut acel penalty, am încercat sa reacționăm, ne-am enervat mai mult cu banca lor si nu am reușit să ne facem treaba pentru care am venit pregătiți. Energia a fost aruncată pe geam. Am reacționat cam târziu, golul trei e consecința lucidității pierdute", a declarat antrenorul român, care a continuat: „Lumea are dreptul să spună ce vrea. Ca antrenor nu mă voi lamenta vreodată.

Am o dorința să văd fotbalul diferit de cum sunt unii obișnuiți. Nu mă interesează nici să văd dacă lumea spune că sunt bun. Mă interesează numai de jucătorii mei și să câștigăm împreună. Aici suntem mereu obișnuiți să ne lamentam si să ne plângem. Cât voi fi aici nici nu mă interesează ce spune lumea de mine”.

Mai multe pentru tine:
Brenciu, blocat cu familia în Kuala Lumpur: „Ne-am luat destinul în propriile mâini"
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului