Video Corvinul Hunedoara, surpriza în fotbalul românesc. Echipa de liga a doua cu șanse la grupele Europa League VIDEO

0
Publicat:

Corvinul Hunedoara păstrează șanse de calificare în turul al treilea preliminar al Europa League după remiza înregistrată la Sibiu, cu echipa croată HNK Rijeka. Echipa din liga a doua continuă astfel parcursul uimitor în competițiile europene.

Corvinul Hunedoara - Rijeka. Foto Daniel Guță. ADEVĂRUL

Peste 7.500 de oameni au asistat, joi seara, în Stadionul municipal din Sibiu (video), la meciul disputat între Corvinul Hunedoara și echipa croată HNK Rijeka, în prima manşă a turului al doilea preliminar al Europa League.

Înainte de începerea partidei, echipa din Croația era privită ca favorită, însă meciul a fost echilibrat și lipsit de spectaculozitate. Câteva ocazii de gol au fost împărțite de ambele echipe.

Corvinul Hunedoara a avut de partea ei publicul, mii de suporteri venind la meci din Hunedoara, municipiu aflat la circa o oră și jumătate de mers, cu mașina, de Sibiu (130 de kilometri, pe autostradă). Câteva zeci de suporteri corați au fost și ei prezenți la meci.

„A fost un meci echilibrat, între două echipe bune, care au jucat fotbal. Păstrăm șansele pentru calificare. Nu avem nimic de pierdut și trebuie să ne jucăm șansa, să facem ce stabilim la antrenament”, a spus antrenorul gazdelor, Florin Maxim, la finalul meciului.

A doua manșă a întâlnirii dintre Corvinul Hunedoara şi HNK Rijeka este programată pe 1 august, în Croaţia. Unii dintre suporterii hunedoreni își vor însoți echipa ;I în orașul portuar croat, aflat la 950 de kilometri de Hunedoara, locul unde a fost construit în anii ‘30, primul submarin militar al României - NMS Delfinul.

Învingătoarea dintre Corvinul Hunedoara - Rijeka se va califica în turul al treilea preliminar din Europa League, unde va înfrunta câștigătoarea dintre Sheriff Tiraspol - Elfsborg. Dacă va fi eliminată de HNK Rijeka din Europa League, Corvinul va juca în turul al treilea preliminar din Conference League cu învingătoarea dintre FC Milsami Orhei (Moldova) şi FC Astana (Kazahstan). Câştigătoarea Cupei României ar fi gazdă în primul meci.

Paradoxul Corvinul, performanțe în fotbalul sărac al Hunedoarei

Înființată în 1921, Corvinul Hunedoara a obținut cea mai importantă performanță din istoria ei în acest an, când a câștigat Cupa României la fotbal și s-a calificat în preliminariile Europa League, chiar dacă activează în prezent în Liga a doua de fotbal a României.

Corvinul Hunedoara dispută meciurile din campionat pe Stadionul municipal „Michael Klein” din Hunedoara, inaugurat în 1960, însă aflat într-o stare avansată de degradare, la fel ca și alte terenuri de fotbal din incinta bazei sportive.

Stadionul Michael Klein (video) va fi demolat pentru a face loc construcției unei arene moderne.

Arena din Hunedoara este folosită atât la meciuri, dar și la antrenamentele echipei Corvinul Hunedoara, în timp ce un alt teren de fotbal din baza sportivă este folosit pentru antrenamentele și jocurile grupelor de juniori ale clubului.

În Hunedoara nu mai sunt alte terenuri de fotbal care să se prezinte în condiții bune pentru practicarea sportului de performanță.

Corvinul Hunedoara a reușit în aceste condiții să obțină performanțe europene, în timp ce restul cluburilor de fotbal din județul Hunedoara au rămas în anonimat. Recent, oficialii CSM Deva au anunțat retragerea echipei de fotbal din Liga a treia și desființarea altor secții, iar în ultimii ani au ajuns în pragul desființării și echipele din Brad și Hațeg, acum în Liga a patra.

La fel ca în cazul Corvinul Hunedoara, primăriile au fost finanțatorii principali ai cluburilor sportive din județul Hunedoara, investitorii privați nefiind interesați să se mai implice în sponsorizarea lor.

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!