Coronavirusul opreşte tenisul: Halep nu mai joacă joi! Turneele au fost oprite, în întregime

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Apariţia unui caz de COVID-19 la un hotel unde erau cazate aproximativ 600 de persoane cu legătură directă cu diverse întreceri WTA şi ATP, găzduite de Melbourne, a declanşat starea de urgenţă în Australia.

Premierul statului Victoria, Daniel Andrews, a încercat, într-o primă fază, să vorbească foarte calm despre cazul bărbatului depistat cu COVID-19 la hotelul Grand Hyatt din Melbourne, însă decizia australienilor arată că ei au intrat deja în panică.

Drept urmare, ziua de joi a fost dedicată, în întregime, testărilor pentru COVID-19 şi nu se va mai juca niciun meci. Ceea ce înseamnă că partidele româncelor, despre care „Adevărul“ a scris aici, au fost anulate şi ele.

În mod normal, cel mai aşteptat meci al zilei era cel în care Simona Halep urma să o întâlnească pe Ekaterina Alexandrova (33 WTA), în sferturile Gippsland Trophy. Acum, acest meci va fi reprogramat.

Teoretic, Australian Open, primul Grand Slam al anului, ar trebui să înceapă luni, 8 februarie, însă, inclusiv programul acestui turneu poate fi afectat de decizia Guvernului. 

Meciurile româncelor, la simplu, la turneele găzduite de Melbourne

Grampians Trophy

*Turul I: Cîrstea (72 WTA) - Kalashnikova (fără clasament) 

6-1, 6-1

*Turul II: Cîrstea (72 WTA) - Bencic (12 WTA)

Gippsland Trophy

*Optimi: Halep (2 WTA) - Siegemund (51 WTA)

6-2, 6-4

*Optimi: Begu (79 WTA) - Konta (14 WTA)

4-6, 7-6, 7-6

*Sferturi: Halep (2 WTA) - Alexandrova (33 WTA)

*Sferturi: Begu (79 WTA) - Osaka (3 WTA)

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Este Alexandra Stan însărcinată? De la ce a pornit isteria și cine este bărbatul cu care o relație discretă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”