Constantin Budescu a câștigat două milioane de euro la TAS! Cine trebuie să-i plătească o avere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Constantin Budescu (33 de ani) a primit o veste excelentă de la TAS, după procesul pe care l-a avut cu fostul său club. Atacantul român a fost legitimat în Arabia Saudită între 2018-2019, la Al-Shabab, și s-a despărțit cu scandal de formația asiatică.

Constantin Budescu, pe când evolua în Arabia Saudită. Foto Arhivă Adevărul

Constantin Budescu a triumfat la TAS și trebuie să primească o sumă uriașă. Inițial, după un proces la FIFA, românul a pierdut și era dator 725.000 către clubul din Arabia Saudită. Speța s-a mutat la TAS, iar Constantin Budescu a câștigat, și urmează să primească o sumă uriașă, notează playsport.

"Se respinge cererea făcută de către Al Shabab Football Club în întregime. Acceptă cererea reconvențională a lui Valentin Constantin Budescu […]. Încheierea unilaterală a contractului din 01.07.2018 dintre fotbalist și Al Shabab FC a avut o cauză justă", se arată în documentul TAS de luni, 28 noiembrie 2022.

Pus să se antreneze pe peluza hotelului

Jucătorul de la Petrolul Ploiești ar urma să încaseze peste două milioane de euro de la Al-Shabab, asta după ce a fost scos în afara lotului fără motiv și pus să se antreneze, după spusele jucătorului, pe "peluza din fața hotelului".

Suma reprezintă daune contractuale, la care se adaugă și cheltuieli de judecată.

"Este o decizie bună pentru mine, vă dați seama. Știam că dreptatea este de partea mea. Dincolo de ce zice unul sau altul, eu am fost și rămân un profesionist. Așa am fost și la ei, au fost foarte încântați de evoluția mea.

Asta până s-a schimbat conducerea și antrenorul. Au adus un alt număr 10 la echipă, căci aveau de făcut transferuri, vă dați seama. Fără să mă vadă cum joc. Mie îmi place fotbalul, vreau să joc, să marchez, să fac spectacol. Nu pot să stau pe margine", a spus Constantin Budescu, pentru sursa citată.

În vreme ce Budescu a câștigat o sumă impresionantă, de pe urma muncii sale, Petrolul, echipa la care este legitimat, se afundă în probleme financiare. Chiar în ziua în care Budescu primea vestea cea mare, jucătorii ploieșteni făceau grevă prin care protestau față de neplata salariilor.  

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”