Ce le-a spus Radu Drăgușin copiilor de la academia românească Eagles din Londra: „Dacă faci asta și respecți fotbalul, el te va răsplăti” Galerie foto

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Londra, 17 mai - O zi de vineri obișnuită s-a transformat într-un eveniment de neuitat pentru cei 120 de copii, majoritatea români, care se antrenează la Eagles Football Academy, din Londra. Ei au primit vizita lui Radu Drăgușin, fundașul central al Tottenham Hotspur și al Naționalei României.

Academia, condusă de fostul jucător român Gabi Dumitru, s-a bucurat de prezența lui Drăgușin, un exemplu al succesului adus doar de munca grea și dedicare. Întâlnirea a fost plină de momente emoționante, copiii fiind fascinați să-l vadă pe unul dintre idolii lor în carne și oase.

Radu Drăgușin le-a vorbit copiilor despre parcursul său profesional, subliniind importanța disciplinei, determinării și a pasiunii pentru fotbal. El a împărtășit experiențe personale din cariera sa, de la începuturile sale în România, până la performanțele actuale în Premier League, una dintre cele mai competitive ligi din lume.

Sunt mândru să văd atâția copii cărora le place fotbalul. Am plecat de la dorința de a deveni jucător profesionist și de a fi fericit cu această postură. Dar nu e de ajuns să fii motivat, ci trebuie să muncești foarte mult, să faci sacrificii. Să accepți ideea că nu poți avea o viață normală de adolescent. Dacă faci asta și respecți fotbalul, el te va răsplăti”, a spus Drăgușin în fața celor 120 de copii de la Eagles Football Academy.

Eu am pornit la șapte ani la Sportul. Apoi am trecut la Regal București, iar la 16 ani Florin Manea m-a luat și mi-a făcut o invitație la Juventus. De acolo a început, de fapt, viața mea de fotbalist profesionist, cu sacrificii tot mai mari, muncă, determinare. Și, foarte important, cu suportul familiei și al oamenilor din jur în momente mai dificile. Le mulțumesc!”, le-a mai spus internaționalul român micuților fotbaliști.

Drăgușin a petrecut timp interacționând cu tinerii jucători, oferindu-le sfaturi tehnice și răspunzându-le la întrebări. Copiii au avut ocazia să primească autografe și să facă poze cu starul lor, aceste amintiri rămânând cu siguranță gravate în inimile lor pentru mult timp.

Jucătorul lui Tottenham le-a explicat copiilor cum arată unul dintre antrenamentele sale: „Antrenament de obicei dimineața, când corpul e cel mai odihnit și energizat. Urmează, recuperare sau tratament, lucru la sală pentru prevenție, mobilitate. Vine masa, cu meniu personalizat. Iar în partea a doua a zilei acasă, relaxare, un film, o plimbare cu câinele”.

Drăgușin a ținut să menționeze perioada în care a fost coleg cu Ronaldo, la Juventus, jucător care i-a fost exemplu: „Perioada petrecută alături de Ronaldo la Juventus n-o voi uita niciodată. M-a marcat și m-a motivat când aveam în față un exemplu viu de urmat. Modul în care se antrena și juca te făcea să înțelegi cum ajunge la nivelul celui mai bun din lume”.

Poze și autografe timp de trei ore

Gabi Dumitru, antrenorul și fondatorul Eagles Football Academy, a declarat: „Vizita lui Radu Drăgușin a fost un adevărat cadou pentru copiii noștri. A fost minunat să vedem cum un jucător de talia lui Radu poate inspira și motiva tinerii noștri sportivi. Sper ca mesajul lui să-i impulsioneze să-și urmeze visele cu și mai multă ardoare.

A stat cu noi aproape trei ore și a avut răbdare să dea autografe și să facă poze cu fiecare solicitant. Nu a impus nicio condiție legată de timp pentru prezența sa, ceea ce este un gest extraordinar”, a povestit Gabi Dumitru.

Cel mai impresionant pentru copii a fost când le-a vorbit despre Cristiano Ronaldo, pe care l-a avut coleg la Juventus. Mi-a plăcut și modul în care a vorbit despre selecționer și despre cum a gestionat relația cu jucătorii României. Radu nu se pune niciodată pe sine în prim-plan. Îi dorim succes la Campionatul European, suntem alături de el și îi ținem pumnii”, a mai spus fondatorul Eagles.

Despre Euro 2024, jucătorul român a spus că este sigur că echipa națională va face o figură frumoasă. „O să mergem în Germania cu foame de a arăta că putem să scoatem capul și să ne batem cu cei mai tari. E un grup închegat frumos, unit în timpul campaniei de calificare. Am înțeles că acest spirit ne va aduce rezultate. Iar mister Iordănescu a făcut o treabă bună știind să ne ducă pe acest drum”, a declarat Drăgușin.

Mai multe pentru tine:
Clătite de post pufoase cu apă minerală. Rețetă rapidă, economică și delicioasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Regulă strictă pentru locatarii de la bloc. Este interzis atât pe casa scării, cât și în fața ușii apartamentului. Vecinii au dreptul să depună reclamații
Bizarul văl de pe fața reginei, când venea vorba de nora nimfomană. Elisabeta era celebră pentru strictețea sa
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut