Ce a șocat Parisul: Pleacă și Neymar de la PSG! De ce s-a săturat brazilianul de petrodolarii arabilor

0
Publicat:

Neymar a comunicat conducerii lui PSG dorinţa de a părăsi echipa în această vară, scrie EFE citând L'Equipe.

Neymar, un jucător pentru care PSG a plătit 222 de milioane de euro

Atacantul brazilian în vârstă de 31 de ani, care are un contract valabil încă patru ani cu PSG, a fost "profund afectat" de acţiunea suporterilor parizieni care, în luna mai, i-au înconjurat casa pentru a-şi arăta nemulţumirea faţă de evoluţiile atacantului, cerându-i să plece.

La două zile după revenirea lui PSG din turneul asiatic, Neymar a vorbit cu familia şi cu agentul său, Pini Zahavi, şi toţi au ajuns la concluzia că cel mai bine este ca jucătorul să părăsească clubul, decizie pe care a comunicat-o conducerii duminică.

Neymar a ajuns la PSG în 2017 după ce clubul francez a plătit o clauză de reziliere a contractului cu FC Barcelona care se ridica la 222 de milioane de euro (cel mai scump transfer din istoria fotbalului).

Cu toate acestea, accidentările repetate şi stilul de viaţă nu i-au permis să evolueze la randament maxim, PSG dominând Ligue 1, dar nereuşind să cucerească Liga Campionilor, trofeu mult râvnit de suporterii parizieni.

Luna trecută, Neymar declara că speră să rămână la Paris Saint-Germain şi în echipa naţională a Braziliei, pe fondul zvonurilor privind plecarea sa de la clubul francez şi după ce a lăsat semne de îndoială privind viitorul său internaţional după eşecul "Selecao" la Cupa Mondială din Qatar.

"Eu sper să joc în acest sezon la PSG, am un contract cu Paris Saint-Germain şi până acum nimeni nu mi-a vorbit despre o eventuală plecare. Eu sunt totuşi liniştit, chiar dacă nu este multă dragoste între suporteri şi jucători. Dar voi fi acolo, cu sau fără dragoste", a afirmat atunci Neymar într-un interviu difuzat miercuri pe postul YouTube al ziaristului sportiv Casimiro Miguel.

Abia a revenit pe teren după șase luni

Numele atacantului sud-american a fost vehiculat în această vară în legătură cu un posibil transfer la un alt club, însă şansele ca Neymar să plece de pe Parc des Princes înaintea startului noului sezon sunt destul de reduse.

Atacantul brazilian a afirmat, de asemenea, că va continua să poarte culorile echipei naţionale a Braziliei, după ce a lăsat să planeze îndoiala după eşecul cu Croaţia, la penalty-uri, în sferturile Mondialului din Qatar de anul trecut.

"După Cupa Mondială, nu am mai vrut să continui, nu din cauza durerii că am pierdut, ci pentru a evita ca familia mea să sufere, pentru că asta este foarte important. Dar vor trebui să suporte încă. M-am gândit mult şi îmi doresc un titlu mondial, pe care Brazilia nu l-a mai câştigat din 2002", a explicat Neymar.

Săptămâna trecută, Paris Saint-Germain, campioana en titre a Franţei la fotbal, a întrecut cu scorul de 3-0 (1-0) formaţia sud-coreeană Jeonbuk Hyundai Motors FC, antrenată de românul Dan Petrescu, joi la Busan, într-un amical de pregătire în vederea noului sezon. Brazilianul Neymar, care a disputat primul său meci după mai bine de şase luni, din cauza unei accidentări, a jucat toate cele 90 de minute ale partidei şi a înscris o dublă (min. 40, 83), în timp ce al treilea gol a fost marcat de spaniolul Marco Asensio (min. 88).

Mai multe pentru tine:
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă