Video Carlos Alcaraz îl învinge pe Casper Ruud în finala US Open 2022 și devine locul 1 mondial

0
Publicat:

Alcaraz, în vârstă de 19 ani, va deveni cel mai tânăr numărul 1 mondial din istoria clasamentului ATP (din 1973), făcând cel mai mare salt pentru a ajunge pe primul loc. Luni, el va urca trei locuri de pe locul 4 pentru a deveni primul adolescent care a ajuns în vârful tenisului masculin.

Carlos Alcaraz este câștigătorul din acest an al US Open 2022. Foto: US Open

Spaniolul în vârstă de 19 ani l-a învins pe norvegianul  Casper Ruud , cu scorul de 6-4, 2-6, 7-6(1), 6-3, câștigând primul său titlu major și, odată cu acesta, debutând ca numărul 1 mondial.

După ce a ajuns în finală în urma a trei jocuri de cinci seturi, fiecare terminându-se târziu în noaptea, Alcaraz și-a încheiat parcursul din acest an la US Open cu o victorie obținută în trei ore și 20 de minute duminică seara devreme. El ajunge astfel campion după 23 de ore și 40 de minute petrecute pe teren în cele șapte victorii ale sale.

Este ceva la care visam încă de când eram copil – să fiu numărul 1 în lume, să fiu campion la un Grand Slam. Este ceva pentru care am muncit foarte, foarte mult", a spus Alcaraz în timpul ceremoniei decernării trofeului. "Este greu să vorbesc acum, multe emoții."

Spaniolul este cel mai tânăr campion de Grand Slam de când Rafael Nadal, în vârstă de 19 ani la acel moment, a   câștigat Roland Garros în 2005 și cel mai tânăr campion de la US Open de la Sampras, în vârstă de 19 ani, în 1990.

Cu victoria sa în finală în patru seturi, Alcaraz aduce aminte de câștigarea titlului de către Stefan Edberg din 1992, în care suedezul a avut trei victorii în cinci seturi, urmate de triumful în patru seturi împotriva lui Sampras, în finală. Edberg a câștigat o semifinală de cinci ore și 26 de minute împotriva lui Michael Chang în acea serie, cel mai lung meci din istoria US Open. În timp ce epopeea de cinci ore și 15 minute în sferturile de finală a lui Alcaraz împotriva lui  Jannik Sinner  s-a aflat cu puțin sub acest timp.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”