Burleanu promovează incompetența: România plătește scump încă o decizie șocantă a federației

0
Publicat:

În nebunia provocată de suspendarea Simonei Halep și apoi întreruperea meciului România – Kosovo a trecut neobservat debutul ratat al României U21 în preliminariile Euro 2025.

Răzvan Burleanu, decizie neinspirată care va lovi direct în naționala de tineret

După Campionatul European pe care l-am găzduit în vară, alături de Georgia, și în care ne-am clasat pe ultimul loc, 16 din 16, Adevărul a tot avertizat că înlocuirea lui Săndoi (58 de ani) cu Pancu (46 de ani) e o decizie catastrofală pregătită de federația lui Burleanu. În cadrul unor materiale de analiză, Adevărul a arătat că Pancu, deși un fost fotbalist de clasă, n-are, pur și simplu, competența necesară pentru a fi promovat de la U20 la U21. Iată doar câteva dintre argumentele oferite de Adevărul:

*La U20, Pancu a avut următorul bilanț: 6 meciuri, 1 victorie, 1 egal, 4 înfrângeri, golaveraj: 5-10! Practic, FRF și-a argumentat decizia de a-l promova pe Pancu, fluturând singura sa victorie la U20, 2-0 cu Polonia!

*La nivel de club, antrenorul Pancu a avut două mandate ca „principal“, la Rapid (octombrie 2018 – martie 2020) și la Poli Iași (august 2020 – ianuarie 2021). Ambele catastrofale! La Rapid, a stat pe bancă în opt meciuri de liga a doua: 3 victorii, 1 egal, 4 înfrângeri, golaveraj 13-11. La Poli Iași, a preluat echipa înainte de startul sezonului 2020-2021. Cu Pancu pe bancă, ieșenii au devenit ciuca bătăilor în prima ligă. Și cu o apărare ridicolă, care avea o medie de două goluri încasate pe meci! Într-un final, fostul rapidist a părăsit Poli Iași cu următorul bilanț: 18 meciuri, 4 victorii, 3 egaluri, 11 înfrângeri, golaveraj 16-37!

*Așadar, în întreaga sa carieră de antrenor, la Rapid, Poli Iași și România U20, Pancu a adunat mai multe eșecuri decât meciuri câștigate: 32 de partide, 8 victorii, 5 egaluri, 19 înfrângeri.

Daniel Pancu

Din păcate, la FRF, ca de obicei, n-a contat competența. Iar Pancu a fost instalat la România U21. Marți, în prima etapă a preliminariilor Euro 2025, tricolorii mici au condus în deplasarea de la Elbasan, după reușitele semnate de Grameni (47) și Borza (58). Degeaba însă! Albanezii au întors scorul și au luat punctele, cu golurile marcate în minutele 63, 71 și 88!

Drama e că Albania U21 nu era nici măcar principala noastră contracandidată la calificare. Pentru că ne aflăm într-o grupă, E, din care mai fac parte Elveția U21, Muntenegru U21, Finlanda U21 și Armenia U21.

Euro 2025, sistemul de calificare

Doar primul loc în fiecare grupă preliminară are calificarea asigurată la turneul final din Slovacia. Echipele care vor termina pe 2, în cele nouă grupe preliminare, vor avea un clasament separat pe baza rezultatelor obținute în calificări. Aici, primele trei clasate vor merge și ele la turneul final. Celelalte șase echipe, în schimb, vor juca meciuri de play-off, tur-retur, pe 11 și 19 noiembrie 2024. Învingătoarele vor obține și ele calificarea la Euro 2025. La turneul final din Slovacia vor evolua, în total, 16 echipe naționale Under 21. Gazda întrecerii e calificată din oficiu.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”