Baraj cu scandal. Presa arabă îl desființează pe Olăroiu, înaintea returului decisiv cu Irak. A ratat calificarea directă din preliminarii

0
Publicat:

Prima reprezentativă a Emiratelor Arabe Unite, pregătită de românul Cosmin Olăroiu, a obținut doar o remiză, 1-1, în duelul de joi de la Abu Dhabi, cu naționala Irakului.

Cosmin Olăroiu Foto/EPA

Instalat la conducerea echipei în luna aprilie a acestui an, Olăroiu nu a reușit să prindă calificarea directă din preliminarii, iar acum mizează pe baraj pentru a menține șansele la Mondial.

Irakul a lovit primul, în minutul 10, prin Al-Hamadi, care a transformat impecabil o lovitură liberă. Reacția gazdelor a venit rapid. După doar opt minute, Luan Pereira a restabilit egalitatea.În prelungiri, la minutul 90+6, Caio Lucas a trimis mingea în poartă și a declanșat fiesta în tribune, însă bucuria a fost curmată după intervenția VAR, care a anulat golul pentru ofsaid.

„Începutul a fost slab după ce am primit un gol rapid. Ne-a fost dificil să construim atacuri eficiente. Echipa națională a Irakului a dominat prima repriză, iar noi am revenit în a doua. Sprijinul fanilor a fost cea mai bună parte a meciului. Urmează meciul retur și trebuie să ne adunăm forțele!”, a declarat Olăroiu, la conferința de presă.

Partida s-a terminat la egalitate, 1-1, iar deznodământul calificării se va cunoaște în manșa a doua a barajului asiatic, programată marți, 18 noiembrie, la Basra.

Cum se va decide calificarea la Cupa Mondială

Emiratele Arabe Unite și Irakul joacă în noiembrie o dublă manșă decisivă, însă câștigătoarea nu va obține imediat biletele pentru Mondialul din 2026. Echipa care se impune în acest duel va merge abia într-un nou baraj, unul intercontinental, programat în luna martie.

La acel turneu vor lua parte reprezentante din Asia, Africa, America de Sud, Oceania, plus două formații din zona Americii Centrale și de Nord. Doar două dintre cele șase participante vor prinde loc la turneul final.

Structura barajului este simplă: cele șase echipe vor fi împărțite în două zone ale tabloului. Patru dintre ele vor disputa semifinale, în timp ce cele mai bine clasate selecționate în rankingul FIFA vor intra direct în finală, unde își vor aștepta adversarele.

Asia dispune de opt locuri garantate pentru turneul final din 2026. Japonia, Coreea de Sud, Australia, Iran, Uzbekistan și Iordania au obținut deja calificarea după rundele anterioare ale preliminariilor. În urmă cu o lună, Arabia Saudită și Qatar au completat lista formațiilor asiatice care și-au asigurat prezența la Cupa Mondială.

Arabii l-au desființat pe tehnicianul român după turul cu Irak

Startul slab din barajul cu Irakul a stârnit critici dure la adresa românului, în presa arabă: „Punctul culminant al falimentului antrenoratului: un antrenor terminat. Fără schimbări, fără structură, fără organizare. Aleatoriu, fără planuri!”, au scris arabii pe X (fostul Twitter).

Olăroiu nu se află la debutul său pe banca unei naționale. În trecut, fostul tehnician al FCSB a condus naționala Arabiei Saudite pentru o scurtă perioadă, între decembrie 2014 și ianuarie 2015, interval în care a strâns o victorie și trei înfrângeri.

Antrenorul în vârstă de 55 de ani, care a dus în primăvară echipa Sharjah FC până în finala Ligii Campionilor Asiei 2, a preluat reprezentativa Emiratelor în locul portughezului Paulo Bento. Acesta fusese demis chiar după ce obținuse o victorie dramatică împotriva Coreei de Nord, în preliminariile pentru Mondialul din 2026.

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Viața plină de suspans a Sorinei Docuz. Cum l-a sedus pe Negoiță și cum a ajuns protejata lui Ciolacu. A pozat în sânii goi la 16 ani, pentru revista FHM
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat