Arabul miliardar a „turbat“: Al-Khelaifi, patronul de la PSG, filmare revoltătoare, la Madrid

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nasser Al-Khelaifi

Eliminarea gigantului Paris Saint-Germain din optimile Ligii Campionilor, după încă un sezon în care s-au cheltuit nişte sume astronomice, a făcut ca finanţatorul clubului să aibă o criză de nervi.

Pentru PSG visul câştigării Ligii Campionilor s-a transformat, din nou, în coşmar! Din cauza căruia va suferi mult timp de acum înainte, până la startul următoarei ediţii.

Şocul eliminării în faţa Realului, în optimi, a fost cu atât mai mare, cu cât francezii aveau 2-0, la general, când mai erau 30 de minute joc. Apoi, s-a întâmplat această fază controversată pe care „Adevărul“ a arătat-o aici, acuzată vehement de PSG. 

Inclusiv după meci, atât antrenorul argentinian, Mauricio Pochettino, cât şi finanţatorul Nasser Al-Khelaifi, un miliardar din Qatar, au acuzat prestaţia arbitrului olandez, Danny Makkelie (39 de ani). Mai mult, potrivit presei din Spania, Al-Khelaifi, într-un moment de furie, care nu-l caracterizează, s-ar fi dus spre cabina arbitrilor pentru a protesta!

Văzând că e filmat de cameramanul clubului Real Madrid, prezent în zona vestiarelor pentru a realiza un documentar, Al-Khelaifi ar fi făcut o veritabilă criză de nervi, strigând: „Te omor!“.

Potrivit ziariştilor din Spania, clubul Real Madrid va pune imaginile la dispoziţia UEFA pentru ca Al-Khelaifi să fie pedepsit după incidentele de miercuri seară.

CITEŞTE ŞI:

Parisul, în flăcări: Faza acuzată de PSG după meciul cu Real şi verdictul specialistului VIDEO

Benzema a „rupt“ vestiarul PSG-ului: Bătaie între doi jucători după eliminarea din Liga Campionilor

Un arbitru de coşmar: Danny Makkelie, care a scandalizat Parisul, a comis-o şi la Euro 2020 VIDEO

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Un expert în cititul pe buze a dezvăluit ce i-a spus Kate Middleton lui William la BAFTA 2026. Gestul lui a arătat o oarecare tensiune
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare