Alexandru Dedu și-a propus revenirea în fruntea handbalului românesc. Candidează din nou la președinția FRH
0Fostul internațional Alexandru Dedu a anunțat joi, pe pagina sa de Facebook, că își va depune candidatura pentru președinția Federației Române de Handbal la alegerile programate anul acesta.
Dedu a mai condus FRH în perioada 2014 - 2022.
„Se apropie 'alegerile' la FRH. În ultimele luni m-am gândit foarte serios dacă o noua candidatura la funcția de președinte, este o alegere corecta pentru mine. Am împărțit foaia pe jumătate și am pus plusurile și minusurile. Printre foarte multe motive pro/contra sunt: familia, familia, familia, datoria, cariera, proiectul SCM Timișoara, vârsta, experiența, puterea, relațiile interumane și de loc pe ultima poziție dragostea pentru sport și în special pentru Handbal, viața mea.
De ce scriu toate astea acum, pe 1 ianuarie? Fiindcă am promis multor oameni că nu mai amân decizia. Ca atare, DA, o să candidez!”, a transmis Dedu.
„Scopul principal nu este să câștig alegerile!”
„Doresc să vin în fața dumneavoastră și să vă spun cum văd realitatea handbalului. Cred că sunt cel mai în măsura în momentul ăsta să fac o analiză reală. De ce această aparentă lipsă de modestie? Datorită CV-ului sportiv, datorită multor ani petrecuți în administrația sportivă la nivel de top (Președinte LPH, Președinte FRH, Vicepreședinte COSR, Vicepreședinte FRHG, Membru al ComEx al COSR pentru sporturile de iarnă), datorită faptului că nu am 'tușit' să mă 'întorc în iarbă' și să muncesc alături de voi, la nivel de club, unde am trăit și trăiesc toate problemele cotidiene cu care va confruntați.
Rezultatele profesionale, familia, atitudinea și comportamentul cred că mă îndreptățesc să fac afirmația de mai sus!”, a mai spus Dedu.
„Condițiile mele sunt...”
În ultimii ani, Alexandru Dedu și-a adus experiența managerială în handbalul românesc, ocupând această funcție la cluburile Corona Brașov și SCM Timișoara.
„Cunoscând realitatea din interiorul FRH și având deja o experiență în sensul ăsta, știu câtă muncă și mai ales cât de greu o să fie pentru a se reintra pe un făgaș normal. Din cauza asta, dacă vreun fost internațional român cu experiență reală dobândită în campionate profesioniste puternice va candida, eu voi face un pas în spate și îl voi susține.
Condițiile mele sunt: să fie mai tânăr sau cât se poate de tânăr, să fie fost jucător al echipei naționale, să fi avut șansa să cunoască din interior un campionat puternic și mentalitatea specifică, să avem idei apropiate în legătura cu implementarea unei strategii la nivel de țară. Ar ajuta enorm să aibă și experiență administrativă și/sau academică. Mă gândesc cu drag la Cristina Vărzaru, Mica Brădeanu, Mihai Popescu sau Iulian Stamate. Sunt convins că sunt și alții, dar, pe cei enumerați îi cunosc și îi stimez.
Celor care pun la îndoială cuvintele de mai sus, le aduc aminte că mi-am dat demisia de onoare (există chiar în lumea noastră o posibilă comparație) din funcția de vicepreședinte COSR, funcție ocupată în urma unui vot nominal, în momentul în care nu am mai fost președinte FRH!”, a mai subliniat Alexandru Dedu.