Regizorul filmelor „Terminator” avertizează asupra unei „apocalipse” dacă inteligența artificială va avea acces la arme

0
Publicat:

Regizorul James Cameron a afirmat că oamenii se confruntă cu trei amenințări existențiale: superinteligența, armele nucleare și criza climatică.

James Cameron Foto: Profimedia

Declarațiile au fost făcute în timp ce regizorul se pregătește să adapteze cartea „Ghosts of Hiroshima”, pentru marele ecran. Volumul reprezintă o relatare a primului bombardament atomic, fiind scris de autorul de bestseller-uri Charles Pellegrino. 

Regizorul din spatele a trei dintre cele mai profitabile filme din toate timpurile, Titanic și primele două filme Avatar, a declarat că, deși se bazează pe Inteligența Artificială în plan profesional, rămâne îngrijorat de ceea ce s-ar putea întâmpla dacă aceasta ar fi utilizată cu intenții criminale.

James Cameron avertizează că utilizarea inteligenței artificiale într-o cursă globală a înarmărilor ar putea duce la un scenariu similar cu cel descris în seria Terminator, potrivit The Guardian.

Cred că există încă pericolul unei apocalipse în stilul Terminator, în care AI-ul este combinat cu sisteme de arme, chiar și la nivelul sistemelor de arme nucleare, contraatacuri nucleare de apărare și toate celelalte”, a spus Cameron, care a adăugat: „Deoarece teatrul de operațiuni este atât de rapid, iar deciziile trebuie luate atât de repede, ar fi nevoie de o super-inteligență pentru a putea procesa toate aceste informații, și poate că vom fi inteligenți și vom păstra un om în cerc. Dar oamenii sunt supuși greșelilor, și s-au comis multe greșeli care ne-au adus în pragul unor incidente internaționale care ar fi putut duce la un război nuclear. Așa că nu știu”.

Prin regia superproducţiei „Terminator” (1984), film foarte apreciat de public şi de critica de specialitate, Cameron a ajuns în prim-planul industriei de la Hollywood.

Simt că ne aflăm într-un moment crucial al dezvoltării umane, în care există trei amenințări existențiale: clima și degradarea generală a mediului natural, armele nucleare și superinteligența. Toate acestea se manifestă și ating apogeul în același timp. Poate că superinteligența este răspunsul”, a mai precizat el.

Filmul original Terminator al lui Cameron, cu Arnold Schwarzenegger în rolul principal, se desfășoară într-o lume în care umanitatea este condusă de o rețea de apărare cu inteligență artificială numită Skynet.

Filmele lui Cameron, în special Avatar, sunt implicate activ în domeniul AI în ceea ce privește realizarea lor, iar regizorul s-a arătat optimist cu privire la modul în care această tehnologie ar putea contribui la reducerea costurilor de producție.

Mai multe pentru tine:
Scandal la Curtea Penală Internațională. Procurorul-șef Karim Khan, acuzat de agresiune sexuală, invocă un complot al serviciilor israeliene
Prințesa Charlotte face ravagii în vacanță la Balmoral. Scoțienii sunt intrigați de acest detaliu, când o văd prin localitate
Victor Ponta recunoaște motivele divorțului de Daciana Sîrbu: „Vinovatul sunt eu, 100%”
Câteva lucruri mai puțin cunoscute despre împăratul Traian, cuceritorul Daciei
Crap cu legume la cuptor cum n-ai mai mâncat până acum
Trei zodii vor fi favoritele Universului în luna septembrie 2025. Acești nativi vor avea cea mai bună perioadă din acest an
Accident feroviar în Satu Mare. O persoană a murit și alta este în stare critică după ce un tren a lovit o mașină. Autoturismul a fost împins 20 de metri
Cum a slăbit Gina Pistol opt kilograme în timp record? Soția lui Smiley arată fabulos! „Am băut numai lapte! E laptele minune”
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
După divorțul lui Andi Moisescu, psihologul Radu Leca explică de ce bărbații din showbiz vor să redevină burlaci, în prag de 50 de ani: „Noi aventuri”
Familia Iohannis, somată de ANAF să predea cheile imobilului din Sibiu și să plătească banii încasați din chirii în perioada 1999-2015