Iubirea pentru dans și coșmarul lui Michael Flatley: Durere și un diagnostic aproape fatal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Michael Flatley luptă pentru viața sa. După ce-a învins o dată cancerul și trăiește, de ani buni, într-o durere nesfârșită, din cauza efortului inuman depus pe scenă, Lord of the Dance înfruntă acum un diagnostic cu potențial fatal.

Declarațiile șocante ale artistului: „Simt tot timpul durere. Trăiesc în agonie”

Înainte de fiecare spectacol, Michael Flatley (64) obișnuia să îngenuncheze în spatele cortinei și să-i mulțumească lui Dumnezeu că l-a salvat de la o viață în care ar fi putut munci și-n ziua de azi, într-un frig pătrunzător. Da, Zeul dansului irlandez a trebuit să sape șanțuri, degerând la temperaturi negative, ca să se întrețină.

N-a câștigat decât mărunțiș până la 35 de ani, cu toate că a „muncit toată viața ca un câine”. Acum, Michael Flatley se lăfăie în cele 400 de milioane de dolari pe care le deține.

Lord of the Dance și povestea de viață răvășitoare!

Diagnosticul primit chiar înainte de Crăciun l-a îngenunchiat pe cel care a depășit orice pronostic optimist și a continuat să danseze până la aproape 60 de ani, când vârsta pensionării dansatorilor irlandezi nu trece niciodată de 30.

Michael Flatley suferă de „un cancer agresiv”, după cum ne-a informat, pe 11 ianuarie, comunicatul de presă postat pe pagina oficială de Instagram a acestuia. Tigrul celtic se recuperează acum, avându-i la căpătâi pe soția Niamh (44) și pe fiul lor, Michael Jr. (15), în urma unei operații făcute deja și le cere fanilor săi, pe ton parcă șoptit, să se roage pentru el.

Michael Flatley: recordul Guiness pentru cele mai rapide picioare din lume

Cel care deține recordul Guiness pentru cele mai rapide picioare din lume – bate de 35 de ori pe secundă! – n-a îndrăgit dansul din prima, în ciuda insistențelor mamei și-a bunicii lui, care fuseseră amândouă campioane la dans irlandez. La numai patru ani, Michael Flatley prinsese deja mișcările de la mama Eilish și, la 11 ani, a fost dus cu forța la cursuri specializate.

Am urât fiecare minut petrecut acolo. A trebuit să mă tragă de urechi ca să mă bage în sala de dans. Basebalul, skatingul, boxul, toate erau prioritare în fața dansului irlandez”, a recunoscut Michael Flatley. Ce l-a făcut să se răzgândească? Bunica lui din Irlanda, pe care a vizitat-o toată copilăria lui și care i-a insuflat dragostea pentru dans și pentru viață. „Bunica a avut cea mai mare influență asupra mea. Am păstrat tot timpul un scaun liber pentru ea la toate concertele mele…”, a dezvăluit recunoscător americanul de origine irlandeză Michael Flatley.

Treptat, Michael Flatley s-a îndrăgostit de dans și de muzica irlandeză, iar, la 17 ani, a câștigat Campionatul Mondial de Dans în Dublin. Dar n-a fost de-ajuns cât să se poată întreține. Nici măcar când a început să plece în turnee cu trupa The Chieftains, în care dansa și cânta la flaut, n-a reușit să câștige destui bani.

Abia peste 10 ani, Michael Flatley a putut renunța la săpat șanțuri, ca să se concentreze exclusiv pe pasiunea lui. În 1994, i s-a propus să joace rolul principal într-un moment artistic, de șapte minute, pe scena Eurovision din Dublin. Și, spre uimirea tuturor, dansul lui a devenit un adevărat fenomen peste noapte. Mișcările lui electrizante l-au transformat în superstar. După ce-a fost, timp de un an, coregraful-șef și dansator în Riverdance, Michael Flatley și-a format propria trupă, Lord of the Dance, cu care a susținut spectacole sell-out în întreaga lume și-a câștigat averea binemeritată.

Michael Flatley alături de familia sa, sprijinul său în momentele de disperare.

Nu-i ușor să te faci cunoscut, să-ți lași amprenta în lume. Am muncit ca un câine zi și noapte. Acum nu trebuie să-mi mai fac griji în privința banilor, dar alt stres a înlocuit grija de-a nu avea cu ce să-mi plătesc facturile”, spunea cu ani în urmă. Și mare dreptate avea! Prima lui căsnicie, cu poloneza Beata, s-a dus pe apa sâmbetei din simplul motiv că el s-a dedicat atât de mult carierei. Apoi, și-a găsit din nou fericirea în dragoste, alături de actuala lui soție Niamh O’Brien, însă au apărut alte probleme.

Trupul lui atât de solicitat pe scenă a început să se resimtă. „Mi-am distrus corpul dansând. Nu pot spune că n-am fost avertizat de medici la fel de bine cum nu pot spune că nu mi-a plăcut fiecare moment care m-a adus în starea de-acum”, a recunoscut cel care și-a asigurat picioarele pentru 40 de milioane de dolari și care a fost nevoit să se retragă din activitate în 2017, la 59 de ani, din cauza unei accidentări. „Simt tot timpul durere. Trăiesc în agonie”, explică fostul dansator care are leziuni permanente la coloana vertebrală și picioare. Însă a reușit să-și facă un prieten din durere.

Așa spune el. N-a avut încotro în dansul de performanță. Sângerezi pentru fiecare salt, scrâșnești din dinți la fiecare încordare. Respiri în ritmul muzicii și trăiești pentru ea. „Empatizez cu oricine stă în pat și înfruntă un viitor nesigur. Este, cu siguranță, un loc înfricoșător în care să te afli”, a spus Flatley, făcând referire la sperietura pe care a tras-o în 2003, când a avut cancer de piele.

Melanomul malign de pe fața lui a fost descoperit dintr-o întâmplare. Un telespectator, supraviețuitor al cancerului și el, l-a observat în timp ce Michael oferea un interviu la MTV, după show-ul aniversar Lord of the Dance din Las Vegas. Omul respectiv a reușit să dea de asistentul personal al dansatorului și să-i propună ca Flatley să-și verifice la medic pata maronie de pe obraz. A făcut asta și simplul gest i-a salvat viața. Dacă se urca în avionul care urma să-l ducă atunci în Barbados, pentru un show, și întârzia vizita la medic cu câteva săptămâni, nu se mai putea face nimic pentru el. 

Foto: Getty

Mai multe pentru tine:
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne