Mesajul transmis de Brigitte Bardot în urma zvonurilor despre starea ei de sănătate. „Nu ştiu care este imbecilul care a lansat acest fake news despre dispariţia mea”

0
Publicat:

Actrița franceză Brigitte Bardot a transmis, într-un mesaj postat pe rețeaua socială X, că este bine, în replică la zvonurile apărute online privind starea sa de sănătate.

Brigitte Bardot a transmis că se simte bine FOTO BFMTV

"Nu ştiu care este imbecilul care a lansat în această seară acest 'fake news' despre dispariţia mea, dar să ştiţi că sunt bine şi că nu am de gând să-mi iau rămas-bun", a declarat fosta vedetă a cinematografiei franceze, în vârstă de 91 de ani.

Brigitte Bardot s-a întors acasă vineri, după "o intervenţie chirurgicală uşoară" care necesitase spitalizarea sa la Toulon, în sud-estul Franţei, indicase săptămâna trecută secretariatul ei, transmite Agerpres.

"BB", care a pus capăt carierei cinematografice în anii 1970 pentru a se consacra apărării drepturilor animalelor, îşi împarte timpul între celebra sa reşedinţă La Madrague, din staţiunea Saint-Tropez (sud-est), şi o a doua casă, ascunsă în mijlocul vegetaţiei, La Garrigue, ce adăposteşte animale şi o capelă privată.

În luna mai, într-un interviu acordat postului de ştiri BFMTV, ea declara că trăieşte "ca o fermieră", înconjurată de oi, porci, câini, pisici, un măgar şi un ponei, şi că nu deţine "nici telefon mobil, nici computer".

Mai multe pentru tine:
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare