Marius Manole, în șoc hipotermic pe scenă, la Birmingham. „Englezii ăștia cred diferit despre căldură”

0
Publicat:

„Ce avem noi aici?”, o piesă de teatru scrisă și regizată de Lia Bugnar, jucată de Carmen Tănase, Maria Obretin și Marius Manole, a fost un succes deplin la Birmingham, unde spectatorii nici măcar n-au observat că Marius Manole a intrat șoc hipotermic.

Marius Manole. FOTO Facebook Lia Bugnar

Mărturisirea a fost făcută duminică, pe Facebook de actrița și regizoarea Lia Bugnar:

Am avut aseară "Ce avem noi aici?" la Birmingham. Acuma, ori suntem noi devastator de comici, ori lor le e foarte dor de casă. Ori ambele. Că noi asemenea reacții n-am mai avut la acest spectacol. A fost că un tzunami de hohote care a luat actorii pe sus și i-a făcut să se urce pe energia spectatorilor ca surferul pe valul uriaș. În scurtele momente de calm se mai auzeau din sala gemetele spectatorilor care nu reușeau să se liniștească pe deplin. Cred că a fost unul dintre cele mai bune spectacole”. 

„Îi clănțănea barbă îngrozitor și vorbele clănțăninde se rostogoleau în sală” 

Postarea pe Facebook a fost făcută în trenul cu care actorii români au mers duminică de la Birmingham spre Londra unde au două spectacole unul după altul.

Lia Bugnar a mărturisit că actorii străluceau pur și simplu, până când a venit momentul de dans al lui Marius Manole:

„Știam deja ce-o să fie. Auzeam deja hohotele, urletele, nebunia. Și așa a fost. Marius a luat-o razna total. Delir. DUPĂ CARE. După care eu sting lumina și Marius gol (mă rog, la limita posibilului scenic bugnarescian) se bagă în pat lângă Maria. Apoi Carmen duce totul și mai departe cu monologu’ ăla al ei. Dup-aia eu aprind lumina și urmă scenă aia în care Maria și Marius vorbesc în pat, scenă ușoară, pentru că tot ce au de făcut este să stea cuminți și să spună replicile mele comice. Doar că Marius tremură ca varga. Îi clănțănea barbă îngrozitor și vorbele clănțăninde se rostogoleau în sală sub privirile speriate ale Pisicii. Pentru că englezii ăștia cred diferit despre căldură. Ei cred că frigul de crapă pietrele e tot o variantă a căldurii. Varianta pe care ne-au oferit-o pe scenă și în culise.”

„Cu cât tremura Șoarecele mai tare, cu atât râdeau ei mai rău”

Cum rolul îi cerea să joace dezbrăcat, actorul Marius Manole a îndurat cu stoicism temperatura foarte scăzută din sală. 

Se zice că în scenă nu simți boala, frigul, căldură, că îți trec toate de la adrenalină. Doar că Marius era ud după dansul ăla de parcă ieșise de sub dus. Pisica l-a simțit și l-a acoperit efectiv cu corpul ei pe întuneric. Degeaba. Șoarecele intrase în șoc hipotermic de la frig, transpirație, foame (că vrea trup de zeu) și mai ales oboseală. Crunt e că spectatorii râdeau în continuare. Cu cât tremura Șoarecele mai tare, cu atât râdeau ei mai rău. Carmen nu mai nimerea replicile. Se uita la Marius și la fiecare cuvânt era pe punctul de a-l lua în brațe și a-l scoate de pe scenă. Maria plânge oricum de felu’ ei, acum i se înnodau lacrimile la barbă. Eu nu mai nimeream luminile de nicio culoare”, a mai scris Lia Bugnar.

„Tu o să mori într-o zi pe scenă”

Partea interesantă este că Marius Manole și ceilalți actori au jucat atât de bine scena, încât publicul a crezut că tremuratul e parte din spectacol.

Și spectatorii râdeau în continuare. Pentru că așa gândisem eu această jucărie. Să nu-i las din mână până la final, să le fac o ofertă de nerefuzat până în ultima secundă. Putem zice că mi-a ieșit. Long story short nu se mai poate, e deja foarte lungă. Marius a tremurat ore în șir după spectacol. <<Șoarece, tu o să mori într-o zi pe scenă>>. El clănțănind și râzând <<Cre’ că>>”.

Mai multe pentru tine:
Venită parcă din basme, e prințesa europeană care a cucerit Gala Premiilor Nobel. A strălucit în rochie de zână, cu o tiara deosebită
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Martorul care poate înclina balanța anchetei. Rolul neașteptat al fostei menajere în cazul morții Rodicăi Stănoiu
Zodii binecuvântate de Dumnezeu în următoarele 2 luni. De ce vor avea parte acești nativi
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor