Leonardo di Caprio va juca într-un film regizat de Mel Gibson

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Leonardo di Caprio este fascinat de lumea vikingilor

Leonardo DiCaprio va juca într-un film despre lumea războinicilor vikingi, ce va fi regizat de Mel Gibson, informează variety.com.

Scenariul filmului dramatic, al cărui titlu nu a fost deocamdată ales, va fi realizat de William Monahan.

Filmările vor debuta în toamna anului 2010 şi, dacă toate detaliile vor fi puse la punct până atunci, acesta ar putea fi următorul proiect cinematografic regizat de Mel Gibson.

Leonardo DiCaprio, renumit pentru fascinaţia sa pentru civilizaţia vikingilor, dorea de mult timp să joace rolul unui astfel de războinic. Acest proiect reprezintă prima lui colaborare cinematografică cu Mel Gibson.

Leonardo DiCaprio este unul dintre cei mai talentaţi actori de la Hollywood. A debutat devreme, fiind considerat în epocă un copil minune. Printre primele sale filme se numără "What's Eating Gilbert Grape" (1993), unde a jucat alături de Johnny Depp, şi "Jurnalul unui baschetbalist" (1995). A cunoscut un mare succes la public după ce a jucat în "Romeo şi Julieta", în 1996.

În ultima vreme, DiCaprio s-a specializat în biografii ale unor mari personalităţi. Astfel, el a jucat rolul unui mare întreprinzător, cel al pionierului aviaţiei Howard Hughes, în "Aviatorul", care i-a adus, în 2005, a doua dintre cele trei nominalizări la premiile Oscar. De asemenea, el ar putea juca în curând rolul celui de-al 26-lea preşedinte al Statelor Unite ale Americii, Theodore Roosevelt. În plus, el ar putea produce un film despre scriitorul britanic Ian Fleming, celebrul creator al lui James Bond, care a avut o viaţă la fel de interesantă ca a personajului său.

Actorul a mai jucat în "Cârtiţa" (2006) şi "Nonconformiştii" (2008). Actorul a terminat recent filmările pentru "Inception", regizat de Christopher Nolan şi va putea fi văzut în "Shutter Island", regizat de Marin Scorsese, ce va fi lansat pe marile ecrane pe 19 februarie 2010.

Mel Gibson era în anii '90 unul dintre cei mai populari şi mai bine plătiţi actori din lume. El a câştigat două premii Oscar, la categoriile "cel mai bun regizor" şi "cel mai bun film", în 1995, cu pelicula "Braveheart - Inimă neînfricată". În ultima vreme, Gibson a lucrat mai mult ca regizor, realizând filmele "Apocalypto" (2006) şi "Patimile lui Hristos" (2004). Mel Gibson a încheiat, recent, filmările pentru "The Beaver", un film regizat de Jodie Foster.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată