Leonard și Monica Doroftei şi-au testat limitele la „Power couple”. „A fost ceva la care nu m-am așteptat...”

0
Publicat:

Leonard și Monica Doroftei au făcut față cu brio primei provocări în sezonul doi al emisiunii Power Couple de la Antena 1, care a debutat luni seară, a debutat aseară, pe 13 ianuarie, iar această experiență în cuplu i-a unit și mai mult.

Leonard și Monica Doroftei, pe platourile Power Couple. Foto Click!.

Luni seară, odată cu noul sezon al emisiunii Power Couple, şi-au făcut debutul şi soţii Leonard şi Monica Doroftei, care le-au mărturisit jurnaliştilor de la Click! faptul că aceasta a fost o experienţă total neaşteptată pentru ei, care le-a testat limitele.

Cei doi soţi, care vor deveni bunici în luna aprilie, au declarat că, deşi grele, probele la care au fost supuşi i-au făcut să se simtă mai uniţi ca niciodată.

„Dacă aș fi știut de la început, nu aș fi apucat să mă duc. Dar faptul că am ajuns acolo, că am fost forțați să facem nişte lucruri, nu pot să spun decât mulțumesc pentru tot. Am înțeles că viața nu s-a terminat pentru că am înțeles că sunt atâtea lucruri de văzut, atâtea lucruri de făcut...”, a mărturisit celebrul boxer Leonard Doroftei.

„De la prima probă mi s-a părut cel mai tare și o să vedeți în curând.  A fost ceva la care nu m-am așteptat”, l-a completat soţia sa, Monica.

Amândoi au recunoscut că au fost momente în care şi-au testat limitele la maximum şi oboseala fizică şi psihică şi-au spus cuvântul, refuzând însă să le dezvăluie jurnaliştilor dacă s-au certat sau nu.

„Contrar la ce au spus prietenii noștri, care au văzut anul trecut emisiunea, au spus: «O să iasă ce-i mai rău din voi». Și cumva, chiar dacă momentele de presiune au fost foarte mari și îți duc răbdarea la extrem, ne-am ținut foarte bine amândoi și am avut încredere unul în celălalt. A fost totul natural, cum suntem noi. Și am trecut prin foarte multe în această viață”, a mai declarat campionul Leonard Doroftei.

Citiţi interviul lor aici.

Mai multe pentru tine:
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"