Dani Mocanu, încercări disperate de a evita închisoarea în România. Miza ultimelor demersuri: anularea condamnării înainte de executarea completă

0
Publicat:

Decizia autorităților italiene de a-l preda pe Dani Mocanu statului român îl aduce pe manelist tot mai aproape de executarea pedepsei de 4 ani de închisoare, stabilită definitiv de Curtea de Apel Brașov în noiembrie anul trecut. Totuși, în paralel cu procedura de extrădare, artistul continuă să caute căi juridice prin care să scape de condamnare.

Nando și Dani Mocanu FOTO: Facebook

Curtea Supremă de Casație de la Roma a hotărât definitiv predarea către autoritățile române a lui Dani Mocanu și a fratelui său, Ionuț Nando Mocanu, ambii condamnați în dosarul privind tentativa de omor din 2022, petrecută într-o benzinărie din Pitești.

Imediat ce judecătorii de la instanța supremă italiană au dat verdictul, cei doi frați Mocanu au fost luați în custodie și nu vor mai rămâne nesupravegheați până în momentul în care o escortă a poliției din România îi va prelua pentru a-i aduce în țară, potrivit unor surse oficiale din Ministerul român al Justiției, relatează Știtile ProTV.

Potrivit acelorași surse, este foarte posibil ca această predare efectivă către justiția din România să se petreacă în maximum 10 zile, așa că, din momentul în care se vor întoarce în țară, ei vor ajunge într-o închisoare pentru a-i spăși pedepsele.

Cum încearcă Dani Mocanu să evite pedeapsa

Deși extrădarea este inevitabilă, manelistul nu renunță la lupta juridică. În ianuarie, el a depus la Înalta Curte de Casație și Justiție un recurs în casație, o cale extraordinară de atac prin care încearcă să obțină anularea condamnării definitive.

Demersul nu suspendă executarea pedepsei, însă reprezintă ultima încercare a lui Dani Mocanu de a răsturna hotărârea Curții de Apel Brașov. Practic, artistul mizează pe o eventuală eroare de procedură sau pe un viciu de legalitate care ar putea duce la rejudecarea dosarului.

Miza reală: anularea condamnării înainte de executarea completă

Pentru Dani Mocanu, recursul în casație este singura portiță pentru a evita să execute întreaga pedeapsă. În cazul în care  Înalta Curte ar admite cererea, condamnarea ar putea fi anulată sau trimisă spre rejudecare, ceea ce i-ar oferi timp și șansa unei soluții mai favorabile.

Însă până la o eventuală decizie a instanței supreme, artistul va fi deja încarcerat în România, alături de fratele său, care are de executat 7 ani de închisoare.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani