Cum își educă copiii Codin Maticiuc: „Nu le iau chiar tot ce își doresc. Încerc, dar nu-mi iese”

0
Publicat:

Codin Maticiuc a vorbit despre cât de greu îi este să își educe copiii, mai ales pe fiul său adolescent, într-o lume în care brand-urile și aparențele contează foarte mult.

Codin Maticiuc/FOTO: Arhivă

Invitat la emisiunea „Dincolo de copertă”, Maticiuc a mărturisit că, deși este ancorat în actualitate, îi este destul de greu să își educe copiii astfel încât să îi ducă pe drumul cel mai bun, scrie Libertatea.

Momentan, regizorul acordă o atenție deosebită fiului său, pe care Ana Pandeli îl are dintr-o căsătorie anterioară. Acesta este deja adolescent și nu mai dorește să fie prezent în social media alături de părinți și de surorile mai mici.

„Încerc, dar nu-mi iese. Adică e greu să ții un raport corect. Nu le iau chiar tot ce își doresc. Mai ales băiatului care este mai mare și care își dorește tot felul de lucruri. Fetele își doresc încă jucării, nu își doresc lucruri pe care să le arate altora. Băiatul a ajuns la perioada în care își dorește chestiile alea, brand-uri și altele.

El este cel mai modest băiat îmbrăcat de la noi din cartier și de la noi de pe stradă. Toți prietenii lui, toți, sunt mai bine îmbrăcați. Toți prietenii lui au 15 ani și au Rolex. Pantofii lor sunt 1000 de euro. Băieții sunt din niște familii foarte bogate, nu vreau să dau nume, adică în sensul că sunt faimoși”, a declarat Maticiuc.

Pe de altă parte, oricât de mult înțelege adolescenții din ziua de azi și oricât de bine își aduce aminte că a fost și el unul care epata cu mașini scumpe și accesorii de mii de euro, nu vrea asta și pentru fiul său.

Totuși, casa în care stă el e mai mare decât a celor încălțați cu pantofi de 1000 de euro, piscina din curte există, ei nu au că stau în apartamente. Ei au Rolex, dar el joacă în filme în care la premiera filmului vine prim-ministrul țării cu tricou cu filmul lui.

Dar e greu. Eu pun piciorul pe frână, dar în același timp șoferii care îl duc pe el la școală sunt cei mai cunoscuți bodyguarzi din oraș. Cum pot eu să-l înfrânez? Îi mai explic, dar parțial înțelege, parțial nu”, a mai declarat acesta.

Adolescentul începe să înțeleagă că în viață contează lucrurile cu adevărat importante, nefiind preocupat de branduri și fără a se plânge părinților dacă este luat în derâdere pentru lipsa obiectelor de lux.

Eu sper să găsească puterea să nu fie bullying-uit pentru ceva. El nefiind totuși, din niciun punct de vedere amărât. Doar că el nu primește brand-urile astea evidente.

Eu știu? Poate de aia îi bate pe ăia de la școală. Că tot îi bate. Trebuie însă să existe și o limită. Dar uite, are Iphone ultimă generație. Cum am și eu. E normal? Poate unii ar zice să sunt inconștient”, a precizat Maticiuc.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort