Ce a spus Cătălin Scărlătescu în instanţă despre plecarea de la Chefi la cuţite: „Nu aveam ce să prestez”

0
0
Publicat:

Audierea lui Cătălin Scărlătescu în procesul deschis de Antena Group, în care compania a cerut întoarcerea lui Scărlătescu la emisiunea „Chefi la cuţite”, a scos la iveală noi detalii din culisele fostei colaborări.

Cătălin Scărlătescu. FOTO Antena 1

Scărlătescu a mărturisit la unul dintre termenele de judecată că după o perioadă în care a avut de filmat Chefi la cuţite sezonul 11, America Express şi Chefi la cuţite sezonul 12, a decis împreună cu colegii să comunice Antena Group că nu mai pot să filmeze mai mult de un sezon pe an, potrivit paginademedia.ro.

 „Noi am spus clar că am obosit”, a spus Chef Scărlătescu în instanţă.

Cătălin Scărlătescu a povestit cum, în sezonul cu numărul 12, difuzat de Antena 1 toamna trecută, a fost constant în conflict, pe durata „battle-urilor”, cu producătoarea Mona Segall, care i-ar fi reproşat că „nu prestează”.

„Nu aveam ce să prestez, dacă mi-a dat şase oameni cu care nu aveam chimie. Nu i-am ales eu”, a spus Scărlătescu în instanță.

Întrebat dacă exista un scenariu fix pe care trebuia să îl urmeze sau dacă avea libertate de exprimare, Scărlătescu a răspuns: „În majoritatea timpului, îmi spuneau în cască”.

„În momentul în care vorbesc despre mâncare, poţi să-mi spui în cască ce vrei, eu tot spun ce cred”, a adăugat Scărlătescu, potrivit Pagina de Media.

Amintim faptul că, pe 26 iunie, Antena Group a pierdut un proces și în fața lui Sorin Bontea, prin care intenționa să împiedice apariția acestuia în emisiunea MasterChef difuzată la Pro TV.

Respinge apelul ca nefondat. Obligă apelanta la plata către intimaţi a cheltuielilor de judecată efectuate în apel, respectiv 14.807,17 lei către intimatul pârât Bontea Sorin şi 10.659,88 lei către intimata PRO TV S.R.L. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 26.06.2024”, se arată în hotărârea Curţii de Apel, consultată de sursa citată pe Portalul Instanţelor de judecată.   

Motivul despărţirii

În octombrie 2023, postul de televiziune Antena 1 a anunțat că se desparte de cei trei juraţi, Florin Dumitrescu, Cătălin Scărlătescu şi Sorin Bontea, care au fost ani de zile la cârma emisiunii Chefi ca cuțite: 

Motivul despărţirii - Refuzul celor 3 juraţi de a participa la filmările din octombrie 2023, conform calendarului de filmare comunicat către ei în martie 2023, refuz exprimat cu foarte puţin timp înainte de data stabilită pentru filmările sezonului 13. Foştii juraţi au invocat starea de oboseală drept justificare pentru refuzul lor, deşi între filmări pauza a fost de 6 luni (aprilie-octombrie 2023)”.

Mona Segall: „Am aflat că ei sunt prea obosiți ca să mai continue acest proiect”

Iată și ce spunea atunci, Mona Segall, producător general:

Spre marea mea surprindere, cu mai puţin de o lună înainte de începerea filmărilor, am aflat că ei sunt prea obosiți ca să mai continue acest proiect, lucru pe care mie, personal, nu mi l-au spus niciodată. Ştiu cât de mult te consumă fiecare sezon, câtă energie îţi trebuie ca să îl duci la capăt, că e nevoie de timp pentru a te încărca din nou, dar mai ştiu că eu am avut alături nu doar 3 personaje care făceau parte dintr-un juriu, ci 3 oameni profesionişti, care după atâţia ani înţeleg televiziune, înţeleg şi ştiu ce presupune pregătirea acestui format, ştiu că aceste decizii luate în ultimul moment impactează o echipă de peste 150 de oameni şi nu pot fi remediate într-o lună de zile”.

Mai multe pentru tine:
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate