Câți bani este obligată compania de producție a lui Robert De Niro să îi plătească fostei sale asistente

0
Publicat:

Canal Productions a fost parte în procesul de discriminare de gen, intentat de Graham Chase Robinson. Compania de producție a lui Robert De Niro a fost găsită vinovată, joi, de un juriu pentru discriminare de gen și represalii, din New York.

Robert De Niro și Chase Robinson FOTO Getty Images

După un proces ce a durat două săptămâni, actorul și regizorul în vârstă de 80 de ani nu a fost găsit personal răspunzător de către instanță, scrie The Guardian.

Acuzele aduse lui Robert De Niro

Graham Chase Robinson, în vârstă de 41 de ani, l-a acuzat pe De Niro de abuz la locul de muncă, în perioada în care a lucrat pentru el: între 2008 și până la demisia ei, în 2019. Ea susține că a fost supusă unui comportament sexual inadecvat.

Femeia a cerut despăgubiri în valoare de 12 milioane de dolari pentru suferință emoțională și vătămare reputației, susținând că a rămas șomeră și nu s-a putut recupera după trauma ultimului loc de muncă.

Săptămâna trecută, De Niro strigase „Să-ți fie rușine!” către fosta sa asistentă, chiar în timpul procesului, la care a participat timp de trei zile. Actroul nu a mai fost prezent în intanță la pronunțarea sentinței.

Cât a fost prezent în tribuna martorilot, actorul le-a spus juraților că i-a mărit salariul lui Robinson de la mai puțin de 100.000 de dolari anual la 300.000 de dolari și i-a ridicat titlul de vicepreședinte al producției și finanțelor la cererea ei, chiar dacă responsabilitățile i-au rămas, în mare parte, aceleași.

Când a renunțat, De Niro a spus că asistenta a furat de la el 85.000 de dolari în curse aeriene, i-a trădat încrederea și a încălcat regulile nescrise ale bunlui-simț.

„N-am fost niciodată abuziv, niciodată”, a spus actorul, deși a recunoscut că a mai certat-o.

Compania de producție, bună de plata despăgubirilor

După ce a deliberat timp de câteva ore, juriul a găsit compania sa de producție, Canal Productions, răspunzătoare pentru discriminare de gen și represalii și i-a acordat lui Robinson despăgubiri de 1,264 milioane de dolari pentru ambele capete de acuzare.

Totodată, femeia a fost complet exonerată și nu a fost găsit vinovată de niciuna dintre acuzațiile împotriva ei.

„Suntem încântați că juriul a văzut ceea ce am văzut și noi și s-a pronunțat în favoarea lui Chase Robinson, împotriva companiei lui Robert De Niro, Canal Productions. Nu numai că doamna Robinson și-a câștigat cauza, dar juriul a considerat și că pretențiile lui De Niro împotriva ei sunt lipsite de fond”, a declarat avocatul asistentei, David Sanford, într-un comunicat.

Robinson nu a vrut să facă niciun comentariu în momentul în care a părăsit tribunalul federal din Manhatta. Sanford a spus că se îndoiește că a sa clientă, care a lucrat pentru De Niro timp de 11 ani, va mai avea contact cu actorul „pentru tot restul vieții lor”.

Sanford a speculat că jurații i-au acordat lui Robinson doar 1,3 milioane de dolari – ci nu suma totală pe care o ceruse – pentru că au calculat ce a pierdut din câștiguri de când a fost concediată.

„Cred că juriul a plătit-o pentru ultimii patru ani când nu a lucrat”, a spus avocatul.

Robinson a mărturisit că a renunțat la slujbă în timpul unei „căderi emoționale și mentale”. Ea a spus că a suferit de anxietate și depresie de când a renunțat și nu a mai lucrat timp de patru ani, în ciuda faptului că a aplicat pentru 638 de locuri de muncă.

„Nu am o viață socială. Sunt atât de umilită și jenată și mă simt atât de judecată. Mă simt atât de rănit într-un fel... mi-am pierdut viața. Mi-am pierdut cariera. Mi-am pierdut independența financiară. Am pierdut totul”, a spus ea.

Joi, Robinson a zâmbit și și-a îmbrățișat toți avocații după ce juriul a ieșit din sală. Pe de altă parte, avocatul lui De Niro, Richard Schoenstein, a declarat în afara instanței că echipa sa va contesta valoarea despăgubirilor, încercând să reducă suma.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun regal colorat la Sandringham. Prințesa Kate a ales carourile, iar Regina Camilla roșul
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța