Cât de romantic era actorul Gheorghe Dinică: „Hai, mă, să ne căsătorim, să nu-i facem pe ăştia de râs!“

0
Publicat:

În urmă cu 14 ani, pe 10 noiembrie 2009, ne părăsea Gheorghe Dinică, unul dintre cei mai mari artişti pe care i-a avut vreodată România. Avea 75 de ani.

Fusese diagnosticat cu colecistită acută alitiazică flegmonoasă, şoc septic şi disfuncţie multiplă de organe, iar din această cauză avea insuficienţă respiratorie acută.

Vestea morții artistului a tulburat sute de mii de fani care au adorat să-l vadă pe Gheorghe Dinică în postura de „băiat rău” cu zâmbetul pe buze.

Rolul legionarului Paraipan din „Un comisar acuză” şi „Revanşa” sau cel al lui Stănică Raţiu din ”Felix şi Otilia”, film inspirat de romanul „Enigma Otiliei” sunt memorabile, la fel ca și interpretările sale din „Patul conjugal” , „Filantropica” și multe alte filme pe care românii le revăd cu drag sau aparițiile în pielea unor personaje de la polul opus, cărora le-a dat viață în ultimii ani ai carierei sale, în ciuda suferinţelor fizice care l-au afectat - în serialele „Inimă de Ţigan” și „Regina”, unde a jucat rolul lui Aurică Fieraru, un bulibaşă bătrân şi înţelept, și „Aniela”, în care maestrul Gheorghe Dinică a dat viaţă bătrânului general Grigorie Vulturescu.

Dacă despre cariera sa impresionantă se știu detalii picante, despre viața sa personală, românii cunosc mai puțin.

„Nu m-a cerut direct niciodată”

Pare greu de crezut dacă ne uităm la rolurile sale de băiat rău, dar Gheorghe Dinică era un romantic, sau cel puţin avea intenții în această direcție, pentru că de reușit, se întâmpla mai rar.

Soţia sa, Gabriela Dinică, mărturisea, într-un interviu pentru„Weekend Adevărul”, acordat în septembrie 2017, cum au ajuns să se căsătorească. 

„Nu m-a cerut direct niciodată. Spunea, uneori, că a visat că ne căsătorim şi aştepta o părere de la mine”, povestea soția actorului.  

Nu stabiliseră vreun pas concret când, într-o dimineaţă, la primirea ziarelor, au regăsit printre ele revista „VIP”, în care, pe prima pagină, apărea o fotografie a actorului și vestea că „Gheorghe Dinică s-a însurat“.

Gabriela și Gheorghe Dinică. FOTO arhivă personală

„Am fost numai noi doi şi persoana care ne-a făcut cunoştinţă”

Reacția actorului a fost plină de șarm.

 „La început, Gheorghe a stat aşa, s-a uitat, şi-apoi a zis: <<Hai, mă, să ne căsătorim, să nu-i facem pe ăştia de râs!>>. Aşa ne-am căsătorit. Am mers imediat, ne-am programat, ne-a căsătorit primarul de la Sectorul 1. Am fost numai noi doi şi persoana care ne-a făcut cunoştinţă, care ne-a făcut şi poze când am ieşit. Am mers la un restaurant, am venit acasă şi abia apoi am sunat-o pe soră-mea”,  povestea Gabriela Dinică.

„Uite! Nu te bucuri?”

În aceeași notă a fost și gestul pe care actorul l-a făcut pentru soția sa, la Câmpulung, când a fost păcălit de câțiva băieți răi din lumea reală să cumpere pentru soția sa o pedală de ambreiaj de care Gabriela Dinică, plecată în oraş cu sora actorului, nici măcar nu avea nevoie.

„S-au dus în urma noastră, Gheorghe a deschis la poartă şi au venit la el cu un fier. I-au zis: „Ne-am întâlnit acum cu doamna, a zis să cumpăraţi ăsta“. Era, de fapt, o pedală de ambreiaj. Gheorghe a zis: „Da, sigur“ şi le-a dat o grămadă de bani pe bucata aia de fier. Ba chiar le-a zis: <<A zis soţia mea că-i trebuie ăsta? Îl cumpăr şi pe celălalt>>, mai aveau un fier. Când am venit acasă şi am văzut ce-a cumpărat, sigur că m-am supărat, dar el m-a întâmpinat: <<Uite! Nu te bucuri?>>. Iar eu aveam maşină automată, nici măcar n-aveam ambreiaj”, a mai povestit soția actorului.

Mai multe pentru tine:
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate