Cameron Diaz îşi lansează biblia în fitness

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel mai recent produs semnat de Cameron Diaz va fi o carte despre sănătate şi fitness. Actriţa a colaborat cu HarperCollins, una dintre cele mai prestigioase edituri din New York pentru a le da sfaturi de nutriţie şi fitness femeilor din întreaga lume.


Reprezentanţii companiei au anunţat miercuri că vedeta din „Îngerii lui Charlie“ a semnat un contract cu fondatorul editurii pentru a lansa o carte cu sfaturi despre sănătate, fitness şi starea generală de bine. Prin această lucrare, „femeile vor câştiga mai multă încredere în sine“, susţine acesta. Momentan, cartea, care va fi lansată anul viitor, nu are un titlu.

Actriţa Cameron Diaz (39 de ani) a vorbit de nenumărate ori despre importanţa unui stil de viaţă sănătos şi experienţele sale în fitness. „Dacă până acum nu m-a interesat ce mănânc, de acum înainte îmi pasă. Am renunţat la mâncarea prăjită şi sunt foarte atentă la ceea ce mănânc“, a explicat actriţa. „Trebuie să-i dai corpului nutrienţii necesari şi să te gândeşti la ceea ce e mai bine pentru el“, a recomandat Diaz.

Mai multe pentru tine:
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”