Ana Morodan a împlinit 39 de ani. „Ne-au mințit ăștia că la 30 ne vine mintea la cap, era spre 40', de fapt”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ana Morodan a împlinit vineri 39 de ani. „Contesa Digitală”, care în ultima perioadă a avut de înfruntat unele probleme, le-a transmis vineri fanilor și urmăritorilor un mesaj în care vorbește despre maturitate, detașare și încredere.

„Dragi toți, așa cum v-am promis acum mai bine de 10 ani, mi-am trăit și îmi trăiesc viața cu voi, de la copilul rebel, la tânăra femeie care și-a dorit să demonstreze celor din jur că poate fi un om de business capabil, la extravaganțe care pe mulți v-au făcut să ridicați o sprânceană crezând că e imposibil ca cineva să aibă curaj să trăiască atât de liber și diferit”, așa își începe celebra influenceriță mesajul postat vineri pe Facebook.

După un 2023 în care a părut mai degrabă vulnerabilă și demoralizată, în contextul în care, în luna martie, a fost prinsă la volan sub influența substanțelor interzise, an în care a concluzionat, printre altele, că nu se mai simte bine în pielea ei, Ana Morodan pare, la 39 de ani, mult mai senină.

Ana Morodan. FOTO: Facebook Ana Morodan

„De la deschideri de drumuri pentru o nouă industrie și până la neputința de a coopera cu drame personale, viața mea a stat și va sta mereu ca un far pentru cei care caută vise mai mari și mai frumoase, pentru curajoșii care se ridică de jos și pentru cei care cu umor vor căuta mereu căi să meargă înainte cu inima. Cheers to building the future. Cu ochi senini, cu lecții învățate, cu maturitatea detașării și lumina încrederii că we build our own reality. Welcome 39, te-am așteptat ca și când, că ne-au mințit ăștia că la 30 ne vine mintea la cap, era spre 40' de fapt. Ana Morodan, Legend of Personal Triumph”, și-a încheiat influencerița mesajul.

Mai multe pentru tine:
Loviți de cancer, Meme și Teodora Stoica au găsit o metodă prin care celule canceroase sunt mâncate
Cadoul ideal pentru bărbați: cele mai bune ceasuri de Crăciun la prețuri Chillmas Deals cu reduceri de până la 92%
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Top 15 băuturi pentru Sărbători 2025–2026: vinuri medaliate cu aur, ediții rare de colecție și reduceri uriașe de până la 8.500 lei
Cerceii candelabru cu care a apărut Prințesa Catherine sunt spectaculoși. Ce poveste emoționantă se ascunde în spatele lor
Angela Similea, prea „îmbătrânită”, la 79 de ani? Stilistul Florin Burescu le dă peste nas cârcotașilor: „O adevărată doamnă, fără operații estetice”. Dieta artistei „Epocii de Aur”
Theo Rose, invitată de soacră la un restaurant cu stele Michelin din Paris. Combinația alimentară modestă care a impresionat-o: „Ca la mama lui”
Seturi cadou pentru femei care transformă sărbătorile în experiențe de răsfăț și lux – oferte eMAG de neratat, pentru orice buget
Top 15 coșuri cadou de sărbători în 2025-2026: cele mai bune recomandări, reduceri și idei premium de neratat
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie