ProTv se desparte de Acasă TV? Criza CME face victime surprinzătoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Al doilea cel mai important post de televiziune din familia Pro TV, Acasă TV, ar putea să fie scos la vânzare

Central European Media Enterprises (CME), compania care operează canalele Pro Tv în România, scoate la vânzare Acasă TV. Canalul de televiziune cunoscut pentru serialele de telenovele trece, deja, printr-un amplu proces de restructurare, iar proiectul poate să fie continuat de alt investitor.

Al doilea cel mai important post de televiziune din familia Pro TV ar putea să fie scos la vânzare, scrie ziarul „Click“. Astfel, Acasă TV ar putea să ajungă în posesia altui proprietar şi chiar să-şi schimbe numele după ce, în prezent, postul trece printr-un proces de restructurare.

„Da, este adevărat că vor exista alţi investitori care vor continua proiectul, însă este posibil să fie sub un alt nume. O parte dintre anagajaţi au fost deja concediaţi, peste 1.000 la număr, şi vor mai fi şi alţii, pe parcurs“, a povestit o sursă din conducerea postului pentru „Click“.

Astfel, vedetele postului Cabral şi Andreea Ibaka, Dan Cruceru şi Ioana Maria Moldovan, Mircea Solcanu, Elena Lasconi, Olivia Steer sau Nicoleta Luciu ar putea să rămână fără slujbe dacă postul nu va mai emite, de la 1 ianuarie, sub acelaşi nume, după cum afirmă aceleaşi surse pentru „Click“.

Şi telenovela „Îngeri pierduţi“ se termină mai devreme, până la jumătatea lunii decembrie, iar o parte din studiourile de filmare din Buftea au fost vândute, iar altele sunt deja închiriate pentru alte firme particulare, care filmează videoclipuri sau care fac filme cu firme private, se mai specifică în articolul „Click“.

Vestea vine la puţin timp după ce Adrian Sârbu şi-a dat demisia din funcţia de director executiv al CME. Chiar dacă Adrian Sărbu va mai fi angajat al CME până în 2014, compania mamă a trustului Pro s-a mişcat repede şi a desemant doi noi directori executivi. Astfel, Christoph Mainusch şi Michael Del Nin urmează să preia atribuţiile lui Adrian Sârbu.

Totodată, funcţia de director general al Pro TV S.A. i-a fost atribuit lui Aleksander Cesnavicius, care îşi va începe mandatul de la 1 decembrie 2013. Anca Budinschi, actualul Director General, va ocupa funcţia de Director Adjunct şi Director de Programe, ocupându-se cu preponderentă de partea creativă a businessului, potrivit unui comunicat al postului. 

CME operează în România următoarele posturi: Pro TV, Acasa TV, Pro Cinema, AcasaGold, sport.ro, MTV, Pro TV International, VH1, PRO TV HD, Acasa HD şi sport.ro HD.

Despre Acasă TV

Postul de televiziune s-a lansat la 2 februarie 1998 şi era perceput ca un canal de nişă, special pentru femei. Iniţial s-a numit Familia TV, fiind gândit ca un canal de familie care difuza telenovele şi emisiuni tematice. Numele i s-a schimbat în Acasă şi a fost postul care a lansat o mulţime de vedete, dar şi prima telenovelă românească, „Numai iubirea“, în 2004. De atunci, tot la Acasă TV s-au lansat şi alte telenovele de succes precum „Inimă de ţigan“, „Regina“ sau „Iubire şi onoare“.


 


 

Mai multe pentru tine:
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani