FOTO Piticu’ de la Simplu a câştigat în finala „Splash! Vedete la apă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dansatorul a primit trofeul „Splash!”, în detrimentul olimpicului Marian Drăgulescu care s-a clasat pe poziţia secundă. Stripperul Cornel Păsat a urcat pe locul al treilea, în timp ce Silvia Lăuneanu şi CRBL au luat menţiunile showului de la Antena 1.

Piticu’ a convins publicul pe ultima sută de metri când a executat un număr spectaculos şi periculos. Dansatorul a efectuat o săritură cu rotaţie, având artificii legate de glezne.

Astfel, el a reuşit să-i surclaseze pe gimnastul Marian Drăgulescu şi pe Silvia Lăuneanu, singura femeie care a ajuns printre ultimii cinci premianţi. Să urmărim cum au evoluat în emisiunea din 18 august.

După două semifinale pline de emoţii şi stropi, în care concurenţii şi-au depăşit limitele fizice şi psihice prin sărituri individuale, ultimul episod al emisiunii a adus noi provocări.

Pentru a testa spiritul de echipă şi coordonarea concurenţilor, cei zece finalişti au format cinci echipe şi au fost nevoiţi să execute sărituri artistice în tandem. Calificativele, însă, le-au primit pentru prestaţiile individuale.

Curajoşii care s-au luptat pentru titlul de glorie au fost: Piticu’ de la Simplu, Cornel Păsat, Andreea Popescu, Silvia Lăuneanu, CRBL, Cosmin Seleşi, Emilia Ghinescu, Sony Flame, Marian Drăgulescu şi Jean de la Craiova, care a înlocuit-o pe Ozana Barabancea. Soprana s-a accidentat la antrenamente şi s-a retras, dar, pentru a-şi duce misiunea la capăt, a venit în finală în cârje. Cei zece au dat probele de aptitudini într-o atmosferă de discotecă, cu muzică pusă de DJ Wanda, cea care nu doar s-a distrat la Splash!, ci a şi învăţat să înoate şi să sară în apă de la o înălţime considerabilă (5 metri).

Primul cuplu supus probei de risc, compus din Andreea Popescu şi Sony Flame, a impresionat printr-o săritură marca „Titanic”.

Muzicianul şi-a pus în valoare musculatura lucrată la sala de sport, aruncându-se în apă în timp ce o susţinea pe braţe pe dansatoarea suspendată în aer. Cei doi au fost pe placul Andei Adam, pentru eleganţă.

În amintirea vremurilor mai Simple, CRBL şi Piticu au sărit împreună. Totuşi, antrenorii lor au recunoscut că numărul a fost greu întrucât CRBL este mai neascultător şi mai rebel, iar săritura în sine (cu elan) are un nivel sporit de dificultate.

Cântăreaţa de muzică populară Emilia Ghinescu a lucrat în tandem cu violonista Silvia Lăuneanu.

Numărul lor a fost cu atât mai problematic cu cât Silvia, care se simte în siguranţă doar dacă vede apa, a fost nevoită să se arunce cu spatele şi invers, Emilia, care se teme de apă, a înfruntat imaginea bazinului gol, printr-o săritură cu faţa.

Cele două au primit medalii de campioane de la antrenorul lor.

Cum era de aşteptat, un dansator profesionist nu putea concura decât cu un sportiv obişnuit cu olimpiadele. Stripperul Cornel Păsat şi gimnastul Marian Drăgulescu au făcut echipă, dovedindu-şi performanţele fizice, în apaluzele spectatorilor şi ale celor trei membri ai juriului, Anda Adam, Daniel Buzdugan şi Cătălin Preda. Cei doi au sărit în sincron, cu faţa şi cu spatele, rotindu-se în aer. De altfel, Marian Drăgulescu a fost preferatul juriului, din cei zece finalişti, iar pe locul secund s-a clasat Cornel Păsat.

Cu mai mult umor şi mai puţină experienţă, Jean de la Craiova s-a duelat cu prezentatorul de la “Te cunosc de undeva”, Cosmin Seleşi. Deşi au sărit simultan de la 5 metri, între ei a rămas o distanţă considerabilă, dar notele au fost similare: între 7 şi 8.

Cu toate că nu era pe "lista invitaţilor", chef Joseph Hadad i-a răsplătit pe concurenţi cu bucate alese şi s-a alăturat aventurii Splash!, sărind de la 7 metri. "Ai executat o săritură la fel de bună ca şi caracatiţa pe care ne-ai servit-o”, l-a apreciat olimpicul Cătălin Preda.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta