Denis Hanganu: „Sunt crescut la țară, nu mi-e frică de nimic. La scenele de bătaie nici nu s-a pus problema de dublură“ VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actorul Denis Hanganu, interpretul personajului principal din serialul „Clanul“, ține foarte mult să facă singur cascadoriile, chiar dacă acest lucru implică riscuri și uneori chiar accidente.

Denis Hanganu își face singur cascadoriile din serialul „Clanul“ FOTO Pro TV

Invitat la Adevărul Live, Denis Hanganu a povestit cum decurg filmările pe platourile serialului „Clanul“, de la Pro TV, fie că este vorba de scene de bătaie, cascadorii riscante sau secvențe în care joacă alături de mari nume ale scenei românești și chiar foști profesori de la UNATC.

Pe lângă partea de actorie, Denis are multe cascadorii, pe care le face singur ori de câte ori este posibil, pentru ca personajul său (Tudor Achim, un polițist infiltrat într-o rețea mafiotă) să fie cât mai autentic.

Cred că în 85-90% din situațiile pe care le-am întâmpinat până acum, toate cascadoriile au fost fie realizate de mine personal, fie am fost ghidat de un cascador sau de cineva care e plătit pentru asta: să explice cum se fac lucrurile cât mai realist. Îmi place să le fac singur pentru că sunt crescut la țară, nu mi-e frică de nimic (…) scenele de bătaie pe toate le-am făcut eu, niciodată nu s-a pus problema de dublură. În plus, sunt scene de sărit în apă, de alergat pe piatră cubică, am filmat la înălțimi foarte mari, am avut tot felul de căzături periculoase“, a dezvăluit Denis.

Filmăm 12-13-17 duble, depinde câte sunt câte sunt necesare sau cât de complexă e secvența respectivă. Cazi o dată, de două ori, de cinci ori, oameni suntem cu toții te mai și rănești. M-am rănit de multe ori, dar mi-am asumat treaba asta, adică nu au fost chestii grave, dar se întâmplă. Nu implică tot timpul maximă siguranță, pentru că nu are cum, dar vreau să fac lucrurile astea, pentru că eu consider că dau un plus de autenticitate muncii mele la personajul Tudor Achim“, a adăugat el.

Denis Hanganu joacă alături de profesorul din facultate

Implicare totală și foarte multă muncă sunt cooronatele după care se ghidează actorul, astfel încât atunci când se strigă „Motor“ totul să funcționeze fără cusur, chiar dacă acest lucru înseamnă să dai replica profesorului din facultate.

„Am câteva ținte de atins în legătură cu actori alături de care vreau să joc, actori pe care îi apreciez și îi admir: Adrian Titieni, care mi-a fost profesor la Licență și e ca un mentor, și Vlad Ivanov, care e pe un piedestal. Dar să joci alături de un profesor e un tip de împlinire, eu nu am emoții. Spre norocul meu, am jucat cu nume mari din industrie și n-am niciodată nicio emoție, indiferent de secvență, oricât ar fi de grea. Dimpotrivă, cu cât e mai grea, cu-atât e mai provocator. Nu am emoții că acum joc cu domnul profesor (George Ivașcu – n.r.), îl respect foarte mult și mi-e extraordinar de drag și tocmai asta mă determină să fiu și mai serios și mai concentrat“, a mai spus Denis Hanganu.

Interviul integral poate fi urmărit aici.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort