Cine este Emil Rengle, câştigătorul „Românii au talent“ 2018. A studiat la cele mai mari şcoli de dans internaţionale şi a fost colaborator al ProTV FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Emil Rengle, în vârstă de 27 de ani, originar din Oradea, a fost desemnat câştigătorul „Românii au talent“ vineri seară, fiind primul dansator din istoria emisiunii care câştigă marele premiu. De altfel, toţi cei trei concurenţi de pe podium au fost dansatori.

Emil Rengle a câştigat marele premiu de 120.000 de euro de la „Românii au talent“, în urma voturilor telespectatorilor. Totodată, Emil a fost desemnat şi cel mai original concurent din sezonul opt şi i-a fost acordat premiul de 10.000 de euro.

Tânărul a pregătit o reprezentaţie complexă şi a trecut rapid de la dans energic pe tocuri la un dans tradiţional românesc, care a ridicat publicul în picioare. 

„În primul rând, aş vrea să-i mulţumesc Lui Dumnezeu pentru că m-a ales să fiu mesager. Cred că acest premiu este premiul tuturor celor care m-au votat, nu doar al meu, este premiul nostru. Astăzi am câştigat mai mult decât bani sau un trofeu, am câştigat iubire mai multă şi pot doar să fiu recunoscător că am fost eu ales să treacă acest mesaj prin mine. În rest, nu mi se atribuie nimic, sunt doar fericit că am putut să fiu eu cel care a avut şansa asta. Şi prin faptul că românii m-au votat au făcut un lucru extrem de curajos, mi-au demonstrat că în ţara noastră există multă iubire. Sunt convins că de acum înainte vom avea mult mai mult curaj să o împărtăşim cu oamenii din jurul nostru“, a declarat Rengle. 

Rengle este primul dansator care câştigă „Românii au talent“ FOTO ProTV

La doar 18 ani, Emil a fost cel mai bun dansator şi coregraf din România. A câştigat campionatul de dans Hip Hop International şi a semnat coregrafia primei trupe de dans din România care a participat la campionatul mondial World’s Hip Hop Championships, în Las Vegas. Astfel, Emil a devenit cel mai căutat coregraf din ţara noastră. A colaborat de-a lungul timpului cu artişti precum Alex Velea, Antonia, Loredana Groza, Dj Andi, Fly Project, Anda Adam, Corina dar şi cu artistele internaţionale Alexandra Stan şi Inna.

Tânărul a devenit cunoscut şi în lumea showbiz-ului internaţional după ce şi-a etalat abilităţile şi creativitatea pe scena UNATC, apoi şi-a făcut apariţii în cadrul marilor şcoli de dans internaţionale, precum „Broadway Dance Center New York“, „Pineapple Dance Studio Londra“ sau „Debbie Reynolds Los Angeles“. Aici, Emil Rengle şi-a perfecţionat tehnicile de dans studiind alături de coregrafi celebri, precum Sheryl Murakami (coregraful lui Beyonce) şi Nika Kljun (coregraful lui Kylie Minogue).

„În urmă cu patru ani, trupa de dans condusă de mine a câştigat un concurs mare, a ajuns în SUA, iar eu am rămas în New York, la o şcoală de dans. Acolo m-a remarcat Sheryl Murakami, coregrafa lui Beyonce. Nu mi-a reţinut numele, dar  când avea proiecte, ne aduna pe toţi cei peste o sută de cursanţi în sala de dans şi mă striga pe mine: «Romania!». M-a luat cu ea, apoi a urmat o colaborare mai largă“, povestea artistul. 

Emil s-a întors în România pentru „a revoluţiona imaginea dansului“. După plecarea lui Edi Stancu la echipa Antenei 1, Rengle a fost desemnat, în septembrie 2014, coregraful baletului ProDance, care evoluează în show-ul „Vocea României“.

„Atunci când am plecat la studii în străinătate eram hotărât să revin în România şi să împărtăşesc cu cei de aici lucrurile frumoase pe care urma să le descopăr. Sunt extrem de fericit că datorită acestei colaborări voi avea oportunitatea de a face ceea ce mi-am propus. Sunt convins că proiectul va fi unul de succes şi că vom face împreună un sezon de neuitat al «Vocii României»“, declara tânărul. 

Emil Rengle FOTO ProTV

La întoarcerea în ţară, Rengle, care a impresionat şi audienţa „Românii au talent“, printr-un dans pe tocuri, povestea cum au reacţionat oamenii atunci când a oferit pentru prima dată un dans pe tocuri, într-un show de televiziune: 

„Cel mai mare şoc pe care l-am realizat în media din România a fost dansul pe tocuri la bărbaţi, acum vreo patru ani, la „Dansez pentru tine“. Pe scenă sunt diferit şi experimentez mult. După ce am făcut asta, am apărut în toată presa şi au început să-mi sune telefoanele. Mă căutau mulţi artişti. Cântăreţii noştri sunt deschişi şi vor să experimenteze. Acum, dansul pe tocuri la bărbaţi nu mai pare un lucru ieşit din comun, după ce Conchita Wurst a câştigat Eurovisionul, povestea Rengle în 2015. 

Tot în 2015, coregraful s-a lansat şi muzical cu proiectul său Rengle pe scena Untold, în faţa a 60.000 de oameni. În acelaşi an, a fost singurul artist român invitat la Europe Music Awards 2015, una dintre cele mai renumite gale muzicale, care a avut loc la Mediolanum Forum din Milano. Aici, talentatul coregraf a împărţit scena cu vedete precum, Pharell, Ed Sheeran, Macklemore şi Ellie Goulding.

Rengle a colaborat la show-uri precum „Dansez pentru tine“ şi MTV Romanian Music Awards şi a apărut în clipurile unor artişti precum Katy Perry. 

În 2017, a participat alături de Dana Budeanu în show-ul „Uite cine dansează“, de la ProTv, însă, la scurt timp cei doi au abandonat concursul după ce Dana a suferit o accidentare serioasă rupându-şi o coastă în timpul repetiţiilor.

Emil Rengle şi Dana Budeanu FOTO ProTV

Recent, câştigătorul „Românii au talent“ a mărturisit că este bisexual, într-un video postat pe canalul său de YouTube, declarând că acest „secret“ din viaţa sa personală i-a adus numeroase suferinţe şi l-a împiedicat „să se bucure de viaţă. 

„Nu îmi este ruşine cu ceea ce sunt. Sper să mă iubiţi în continuare pentru persoana care sunt şi să nu vă schimbaţi opinia despre mine doar pentru că sunt diferit faţă de voi“, a declarat artistul.

„Nu puteam să accept ceea ce se întâmpla în interiorul meu, pe lângă faptul că eram batjocorit în fiecare zi pentru că eram ungur. Nu puteam să mai suport şi ideea că voi fi batjocorit şi pentru faptul că sunt gay“, mărturisea Rengle. 

Citeşte şi:

Emil Rengle, câştigătorul „Românii au talent“ 2018: primul dansator din istoria emisiunii care câştigă marele premiu VIDEO

Coregraful Emil Rengle, mărturisire emoţionantă despre orientarea sa sexuală: „Nu puteam suporta ideea că voi fi batjocorit“ VIDEO

Dana Budeanu şi Emil Rengle s-au retras din show-ul „Uite cine dansează!“: primele declaraţii ale celor doi

Coregraful Emil Rengle, singurul român din echipa artistică a MTV Europe Music Awards 2015

„Vocea României“ are un nou coregraf: Emil Rengle, un profesionist şcolit în SUA care doreşte să revoluţioneze imaginea dansului

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele