Actorii din „Uzeala tronurilor“ beneficiază de o creştere salarială substanţială din sezonul următor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Emilia Clarke se numără printre actorii cu salarii mărite în viitorul sezon „Game of Thrones“ FOTO Captură

Actorii principali din serialul „Uzeala tronurilor“ vor beneficia de o creştere salarială substanţială, începând din sezonul următor - al şaptelea - al acestui show TV produs şi difuzat de HBO, informează site-ul bbc.com, citat de News.ro.

Actorii Peter Dinklage, Kit Harington, Lena Headey, Emilia Clarke şi Nikolaj Coster-Waldau vor primi fiecare peste 500.000 de dolari per episod începând cu al şaptelea sezon al serialului. 

Contractele precedente au fost semnate în 2014 şi expiră după difuzarea ultimului episod al sezonului actual. 

Potrivit „The Hollywood Repoter“, contractele conţin o clauză ce permite prelungirea acestora, simultan cu o creştere salarială, pentru sezoanele al şaptelea şi al optulea. 

Actorii principali din „Game of Thrones“ vor intra astfel în topul artiştilor cu cele mai mari onorarii din televiziunea americană.

Contractele altor staruri din serial, inclusiv cele ale actriţelor Sophie Turner (Sansa Stark) şi Maisie Williams (Arya Stark), nu au fost deocamdată finalizate.

Episodul final din cel de-al şaselea sezon va avea o durată de 69 de minute şi va fi difuzat de HBO în noaptea de duminică spre luni. 

Episodul final este intitulat „The Winds of Winter“, în semn de omagiu adus de producătorii de la HBO lui George R.R. Martin, scriitorul ale cărui cărţi au stat la baza realizării aceste producţii de televiziune. „The Winds of Winter“ este titlul următorului roman (al şaselea) scris de George R. R. Martin în seria „Cântec de gheaţă şi foc/ Song of Ice and Fire“, ce ar fi trebuit să fie lansat înainte de debutul sezonului din 2016 al serialului „Game of Thrones“.

În ciuda acestor măriri salariale, actorii din „Game of Thrones“ nu vor doborî recordul celor mai bine plătiţi actori din televiziunea americană. Charlie Sheen primea 1,8 milioane de dolari per episod pentru „Doi bărbaţi şi jumătate“ în 2011, în ultimul an al contractului său de opt ani cu producătorii show-ului, înainte de a fi concediat.

Al şaselea sezon al serialului „Game of Thrones“ a avut premiera pe postul de televiziune HBO pe 24 aprilie.

„Urzeala Tronurilor“ este un serial de televiziune produs de HBO sub forma unei fantezii medievale, pe baza romanelor scrise de George R. R. Martin în seria „Cântec de gheaţă şi foc“. Serialul prezintă aventurile dramatice şi intrigile la care participă membrii familiilor Stark, Lannister, Baratheon şi Targaryen, care vor să cucearască Tronul de Fier din regatul Westeros.

Serialul a devenit un veritabil fenomen social, fiind extrem de apreciat de telespectatori pentru interpretările actorilor, complexitatea personajelor, evoluţia firului narativ şi decorurile spectaculoase. „Urzeala tronurilor“ a câştigat şi numeroase trofee importante, inclusiv 26 premii Emmy.

La rândul lor, cărţile din seria „Cântec de gheaţă şi foc“ s-au vândut în peste 60 de milioane de copii pe plan mondial şi au fost traduse în 45 de limbi. 

Mai multe pentru tine:
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul