Magia Madrigalului la Festivalul Enescu

Programarea în prima noapte de festival a concertului Corului Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin“ a avut valoare de simbol. Era firesc ca, în plan cameral, celebra formaţie, care de peste cinci decenii reprezintă una dintre mărcile culturale ale României, să deschidă cele 22 de zile. Un onorant semn de normalitate.

Un text de Costin Popa

Sub genericul „Ars Nova şi Renaştere“, ansamblul bucureştean a oferit – sub conducerea Annei Ungureanu – un program de muzică sacră şi profană, o plimbare prin Europa imnurilor şi madrigalelor, baladelor italiene, flamande, engleze,  germane, spaniole, a „chanson”-urilor franceze, prilej pentru a-şi expune paleta măiastră a interpretărilor care i-au adus renumele. 

Dirijoarea, experimentată mezzosoprană madrigalistă, l-a inspirat, l-a modelat, i-a plămădit sensuri şi expresii, într-o reuşită deplină care a sedus publicul. Înalta altitudine artistică a concertului a validat calităţile prin care corul şi-a construit faima.

Unduirile vocilor din „Ecco la primavera” (Francesco Landini) însoţite de Ansamblul Codex care a cântat pe instrumente de epocă, murmurul şi împletirile polifonice ale glasurilor de femei în „De tout suis si confortée” (Guillaume de Machaut), eleganţa cântului corului mixt din „Francion vint l’autre jour” (Pierre Bonnet) au impresionat ca apărute direct din braţele plutitoare şi sugestive ale Annei Ungureanu. Dar şi „Languir me fais” (Claudin de Sermisy), „chanson“ ca un „lamento”, duios şi moale, la care expresivitatea s-a forjat din culori şi nuanţe sau „Rest, sweet nymphs“ de Francis Pilkington, delicat cântec de leagăn.

LINIE VOCALĂ IMPECABILĂ

Vocalizările din „Sanctus”-ul aparţinător „Missei a quattro voci“ de William Byrd au frizat perfecţiunea, ca şi – în alt plan şi ritm mai alert – perlatura cântului silabic din „Now is the month of Maying” de Thomas Morley.

Evocator a fost cântecul de despărţire „Innsbruck, ich muss dich lassen“ de Heinrich Isaac, după cum vocile de cor mixt s-au îmbinat plenar în „Cantate Domino” de Hans Leo Hassler. „Pie Jesu” de Cristobal de Morales a  fost o demonstraţie a vocalizelor de spirit înălţător, demne de amplificări de catedrală, context în care concertul ar trebui repetat. Invocarea Divinităţii a continuat prin profundă sacralitate în „O, Magnum Mysterium“ (Tomas Luis de Victoria), după care, contrastant, fireasca eleganţă – ca de lebădă – a guvernat cântul din „Il bianco e dolce cigno”  (Jacques Arcadelt). 

Ca o subtilă, fină şi delicată declaraţie de dragoste a fost „Bon jour mon coeur“ de Orlando di Lasso, iar broderiile sonore încheiate cu expunere elegantă au dominat „I vaghi fiori” de Palestrina. Deschisă cu o intervenţie tenorală (aş fi dorit să regăsesc numele artistului în fluturaşul de sală) „Gloria” din „Missa Brevis” de acelaşi Palestrina, „Scaldava il sol“ de Luca Marenzio, „Io tacerò“ de Gesualdo da Venosa au pus şi ele în valoare linia vocală impecabilă, cântul catifelat, crescendo-urile şi descrescendo-urile, iar „Quel augellin che canta“ de Monteverdi, virtuozitatea agilităţilor sopranelor. 

OMOGENITATE SONORĂ

O dată în plus, concertul a devoalat secretele madrigaliştilor ce au purtat, poartă şi vor purta în veci numele marelui Marin Constantin: selecţia atentă a vocilor ce asigură omogenitatea sonoră, cultura de stil, tipul emisiei, perfecţiunea atacurilor, a intonaţiei, articulării, închiderilor de fraze muzicale. Peste acestea se adaugă structurarea expresivă a desenelor melodice. Pentru tot, meritul dirijoarei este de relevat.

În afara acompaniamentului primei piese din program, Ansamblul Codex a avut şi două intervenţii single, cântate pe instrumente moderne de coarde, cărora li s-au adăugat tulnicul, fluierul, flautul, toba mică. Miniaturile de dansuri valahe din Europa de Est – melodii din Manuscrisul din Oponice, Codex Caioni şi Codex Vietoris – ca şi de dansuri vechi din Transilvania – melodii din Codex Caioni, Cantionale Catholicum şi Cantus Catholici – au completat atmosfera.

La Ateneul Român, în compania bijutierilor Corului Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, a Annei Ungureanu, a Ansamblului Codex, noaptea de 30 august a început cu un vis de neuitat. 

În Patrimoniul UNESCO

Corul Naţional de Cameră Madrigal „Marin Constantin“, o emblemă a vieţii muzicale româneşti, a fost  înfiinţat în 1963 de dirijorul Marin Constantin. În peste 50 de ani de existenţă artistică, a devenit un etalon al muzicii corale camerale, cu un repertoriu îndreptat către Renaşterea europeană, creaţia bizantină şi muzica contemporană românească şi universală. Corul Naţional de Cameră Madrigal a susţinut peste 4.100 de concerte pe cele mai prestigioase scene din Europa, America şi Asia. În anul 1992, după înregistrarea a peste 40 de discuri şi promovarea artei la cele mai înalte niveluri, corul aflat sub bagheta maestrului Marin Constantin a fost inclus pe lista valorilor patrimoniului imaterial al UNESCO.