Romanul „Chanson Douce“, despre asasinarea a doi copii de către bona lor, adaptat într-un serial TV, cu Nicole Kidman

0
Publicat:

Romanul "Chanson Douce" al scriitoarei franco-marocane Leila Slimani va fi adaptat de postul american HBO într-un serial TV, în care unul dintre rolurile principale va fi interpretat de Nicole Kidman, informează AFP, citată de Agerpres.

Nicole Kidman. FOTO Shutterstock

Povestea din cartea The Perfect Nanny (titlul în limba engleză,  inspirată dintr-un fapt tragic petrecut la New York, în 2012, ajunge pe micile ecrane.

HBO a semnat un acord cu compania de producţie Legendary Entertainment pentru a dezvolta şi a coproduce un serial TV ce are la bază romanul, după cum a anunţat sâmbătă postul HBO într-un comunicat.

Actriţa australiană Nicole Kidman şi actriţa americană Maya Erskine, care vor fi şi producători executivi ai serialului, vor face parte din distribuţia acestui proiect TV.

A doua ecranizare a romanului

Este cea de-a doua ecranizare a romanului "Chanson douce", volum apărut la editura Gallimard,  pentru care Leila Slimani a fost recompensată în 2016 cu premiul Goncourt, cea mai prestigioasă distincţie literară atribuită în Franţa.

Vândut în peste un milion de exemplare în Franţa şi tradus în numeroase ţări din lumea întreagă, romanul a fost deja adaptat într-un lungmetraj regizat pentru marile ecrane franceze de cineasta Lucie Borleteau, în care rolurile principale feminine au fost jucate de Leila Bekhti şi Karin Viard.

Cartea este povestea asasinării a doi copii de către bona lor, o femeie experimentată şi stranie, de care părinţii copiilor erau foarte ataşaţi. Crima din care a fost inspirată povestea a fost comisă în octombrie 2012 la New York. Victime au fost doi copii cu vârste de doi ani, respectiv şase ani. Autoarea crimei a fost condamnată în mai 2018 la închisoare pe viaţă.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026