Miracolele lui Arsenie Boca, într-un documentar-pelerinaj realizat de Alexandru Solomon

0
Publicat:

Filmul merge pe urmele lui Arsenie Boca, într-un pelerinaj pus în scenă de Alexandru Solomon și selecționat la în competiția “Proxima” la Festivalul Internațional de Film de la Karlovy Vary

Miracolele lui Arsenie Boca, un documentar de Alexandru Solomon Sursa foto Hi Film Productions

Legenda părintelui Arsenie Boca umple golul lăsat de deziluziile ultimilor 30 de ani

Lungmetrajul „Arsenie. Viața de apoi”, road movie documentar scris și regizat de Alexandru Solomon, a fost selectat în competiția “Proxima” a celei de-a 57-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Karlovy Vary. Evenimentul va avea loc între 30 iunie și 8 iulie 2023.

Filmul lui Alexandru Solomon merge pe urmele lui Arsenie Boca, într-un pelerinaj pus în scenă. Pelerinii și regizorul refac presupusele miracole atribuite părintelui, le dezbat și se confesează. Prin ochii credincioșilor, observați de un regizor sceptic, filmul surprinde cum se reflectă societatea românească în imaginea acestui om care urmează să fie canonizat.

„În miezul frustrărilor noastre, privirea hipnotică a unui călugăr mort de mai bine de trei decenii ne promite o lume mai bună. O lume dezamăgită, care și-a pierdut încrederea în orice, așteaptă de la acest viitor sfânt miracolul unor schimbări care nu s-au mai petrecut.

Legenda părintelui Arsenie Boca umple golul lăsat de deziluziile ultimilor 30 de ani. După o viață mai degrabă obișnuită pentru timpurile în care a trăit, Arsenie Boca se bucură de o viață de apoi ieșită din comun, devenind nu numai o figură salvatoare pentru milioane de oameni sau un brand omniprezent, ci și o icoană a timpurilor frământate pe care le trăim”, spune Alexandru Solomon.

Producătorii filmului sunt Ada Solomon, Diana Caravia, Adrien Chef și Paul Thiltges. Imaginea este semnată de Tudor Platon și Marius Beșu, montajul, de Cătălin Cristuțiu și Sophie Reiter, muzica originală este compusă de Alin Zăbrăuțeanu, în timp ce Andrei Coteț face improvizația handpan și flaut, sunet priză directă, de Mirel Cristea și Marin Cazacu, montajul de sunet e realizat de Dragoș Cătărău, designul de sunet, de Alin Zăbrăuțeanu, mixajul de sunet, de Thomas Bresson, iar editarea dialogului și premix, de Alexandru Dumitru.

„Arsenie. Viața de apoi” este realizat cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Film Fund Luxembourg, Eurimages, Programul Europa Creativă al Uniunii Europene, în colaborare cu Televiziunea Română și cu susținerea Publicis Groupe Media Bucharest, Hollywood Multiplex.

"Arsenie.Viața de apoi" selectat în competiția "Proxima" la Festivalul Internațional de Film de la Karlovy Vary

Producția microFilm realizată în co-producție cu Paul Thiltges Distributions și Hi Film Productions, va participa la festivalul din Cehia cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, al Uniunii Cineaștilor din România, DACIN SARA, UPFAR ARGOA și al Institutului Cultural Român.

Secțiunea Proxima, lansată în 2022, a înlocuit a doua competiție a festivalului, East of the West, cu scopul de a oferi spațiu noilor voci și cineaștilor consacrați prin eliminarea limitărilor geografice. Programul își propune să completeze competiția pentru Globul de Cristal prin celebrarea cinematografiei contemporane cu o colecție de descoperiri inovatoare. În secțiune sunt eligibile lungmetrajele de ficțiune și documentare prezentate în premieră mondială sau internațională.

Alexandru Solomon, regizor şi director de imagine, este cunoscut pentru lungmetraje documentare ca „Marele jaf comunist” (2004), , „Război pe calea undelor/ Cold Waves” (2007),, „Kapitalism - reţeta noastră” (2010),  Patru patrii” (2015)  și „Ouăle lui Tarzan”

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”