Video Filmul documentar „Phoenix. Har/Jar” va intra, începând de vineri, în cinematografe VIDEO

0
Publicat:

  Filmul documentar „Phoenix. Har/Jar" în regia lui Cornel Mihalache, un proiect realizat în 2022 de Televiziunea Română prin Casa de Producţie TVR, va intra, începând de vineri, în cinematografe din Bucureşti, Bacău, Bistriţa, Botoşani, Buzău, Cluj, Oradea, Piteşti, Satu Mare, Sibiu, Sinaia şi Târgu Mureş, informează un comunicat transmis AGERPRES. 

  „Phoenix. Har/Jar" reuneşte membrii formaţiei din perioada de dinaintea plecării din 1977 şi punctează momentele importante din cronologia tumultuoasă a trupei, de la primele apariţii din 1962 sub numele de „Sfinţii" până în prezent, povestind, în premieră, întâmplările prin care au trecut în ţară, relaţia cu Securitatea, momentele în care au hotărât să fugă din România şi cum au reuşit s-o facă, dar şi viaţa pe care au dus-o peste hotare înainte şi după Revoluţia din '89, se arată în comunicat, scrie Agerpres.

Înainte de premiera filmului în cinematografe a fost lansat şi volumul „Phoenix. Har/Jar" al cărui tiraj a fost epuizat în primele zile de la punerea în vânzare. O nouă ediţie revizuită, de data acesta cu o copertă cartonată, este acum disponibilă tot la Editura Integral. În ea se regăsesc transcrierile complete ale interviurilor realizate de Cornel Mihalache şi Claudia Nedelcu Duca (producătorul filmului) în pregătirea documentarului, alături de inserturi grafice din Arhivele Securităţii, deţinute de CNSAS. 

Filmul este primul proiect al Televiziunii Naţionale care beneficiază de o distribuţie în cinematografe la nivel naţional. În februarie, documentarul îşi va începe traseul internaţional cu o proiecţie specială ce va avea loc în Italia, la Veneţia, precizează sursa citată. 

Pe paginile de Facebook, Instagram şi TikTok dedicate filmului sunt mai multe informaţii despre istoria trupei Phoenix, making of, materiale care nu au intrat în montajul final al filmului, dar şi programul în cinematografe. 

Filmul este distribuit de Cineplexx Romania şi urmează să fie programat în săptămânile ce urmează şi în alte oraşe din ţară.     

Mai multe pentru tine:
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Dezbatere aprinsă pe internet: O ducem mai bine ca acum 10 – 20 de ani?
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete