USR a atacat la CCR legea bugetului de stat pentru anul 2022

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dan Barna şi parlamentarii USR FOTO Inquam Photos / Ilona Andrei / Arhivă

USR a depus sesizarea privind Legea bugetului de stat pentru anul 2022. Dan Barna a anunţat joi, la votul din plenul Parlamentului pentru bugetul de stat, că partidul din care face parte va ataca Legea la CCR. Membrii USR acuză că proiectul încalcă mai multe prevederi constituţionale, printre care principiul calităţii legii şi principiul egalităţii în faţa legii.

În sesizarea formulată, USR semnalează că „legea supusă controlului de constituţionalitate cuprinde o serie de reglementări sumare şi incomplete, de natură a afecta eficienţa actului normativ”. 

De asemenea, potrivit formaţiunii, legea încalcă „dispoziţiile art. 32 din Constituţia României privind dreptul fundamental la învăţătură, deoarece în cuprinsul acesteia nu au fost prevăzute sumele necesare pentru asigurarea transportului elevilor”. 

USR arată că „prin necuprinderea sumelor de bani pentru transportul local şi judeţean al elevilor, se aduce atingere drepturilor fundamentale prevăzute de art. 32 din Constituţia României, republicată, iar prin modul de redactare al Legii bugetului de stat se aduce atingere principiului legalităţii, fiind astfel încălcat art. 1 alin. (5) din Constituţia României, republicată”.

În sesizarea formulată, USR mai atrage atenţia asupra faptului că proiectul de lege încalcă principiul legalităţii, dar şi pe cel al bicameralismului, întrucât este adoptat un amendament ce modifică Legea organică privind finanţarea partidelor politice. Membrii USR argumentează că Legea nu poate fi modificată şi completată decât separat, mai întâi de către Senat şi apoi de către Camera Deputaţilor. 

Membrii USR mai atrag atenţia că este încălcat principiul egalităţii în faţa legii. „Prin eludarea mecanismelor şi algoritmului de distribuire instituite prin art. 32 şi art. 33 din Legea nr. 273/2006, alocarea pentru Municipiul Bucureşti a sumei de 1.500 lei/locuitor/an (sumă care a crescut arbitrar de la 1.350 lei/locuitor/an, cu mai mult de 11% faţă de prevederea similară din Legea bugetului de stat pe anul 2021) pentru bugetele locale, nediferenţiat pentru fiecare sector în parte, încalcă grav drepturile celui mai întins sector al Capitalei – Sectorul 1”, argumentează USR. 

Potrvit sesizării, „legea bugetului de stat pe anul 2022 este neconstituţională în ansamblul său, fiind încălcate dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţia României, de unde rezultă principiul legalităţii”. 

Parlamentul a adoptat, în plenul reunit de joi, proiectul de buget pentru anul 2022 şi proiectul de buget al asigurărilor sociale pentru anul 2022. În mod normal, proiectul ar merge la promulgare în două zile, dacă nu va fi atacat la CCR. Dan Barna, vicepreşedinte al USR, a anunţat că partidul său va ataca proiectele la Curtea Constituţională.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG