Un eurodeputat cere Parlamentului și Comisiei Europene să conteste votul Austriei împotriva aderării României la Schengen

0
Publicat:

Europarlamentarul Victor Negrescu a solicitat Parlamentului European şi Comisiei Europeane să conteste legalitatea votului dat de Austria împotriva aderării României la spaţiul Schengen.

FOTO EPA EFE

Europarlamentarul Victor Negrescu a anunțat într-un comunicat de presă că „a solicitat în Comisia pentru Petiții a legislativului european, ca Parlamentul European și Comisia Europeană să conteste legalitatea veto-ului aplicat de Austria împotriva aderării României la spațiul Schengen, ca urmare a încălcării legislației și a tratatelor europene, dar și a discriminării românilor”.

„Susţinem nevoia ca Legislativul european să menţină petiţia deschisă, să intervină direct în această cauză şi solicităm următoarele: includerea în cadrul rezoluţiei adoptate de Comisia pentru Petiţii a faptului că se constată discriminarea cetăţenilor europeni şi nerespectarea tratatelor şi regulamentelor europene; iniţierea de către Parlamentul European a contestării deciziei adoptate de Consiliul JAI, inclusiv în faţa Curţii de Justiţie a UE, aşa cum a mai făcut-o pe subiectul Schengen; convocarea Comisiei, Consiliului UE şi a reprezentanţilor Austriei şi Olandei în cadrul unei audieri în vederea prezentării diferitelor puncte de vedere şi a modului în care se va rezolva acest conflict de natură juridică; convocarea unui nou vot în cadrul Consiliului JAI în vederea aprobării aderării României la Schengen”, arată comunicatul de presă transmis de europarlamentar. 

Potrivit eurodeputatului, „absența argumentelor de natură juridică sau tehnică conduce la o creștere galopantă a euroscepticismului, iar faptul că politicienii din Austria au motivat decizia lor invocând date eronate, care contrazic informațiile prezentate de Comisie, reprezintă o încălcare a autorității executivului european”.

Victor Negrescu a mai subliniat că „blocarea aderării României generează costuri suplimentare pentru cetățeni și companii, conducând inclusiv la un impact negativ asupra mediului și asupra siguranței publice”.

„Instituțiile europene trebuie să reacționeze la nedreptatea comisă împotriva românilor prin veto-ul aplicat de guvernele din Austria și Olanda împotriva intrării României în spațiul Schengen. Așa cum Parlamentul European a arătat prin rezoluțiile adoptate, documente la care am contribuit activ, România îndeplinește de 12 ani toate criteriile tehnice specifice spațiului Schengen”, a mai susținut Negrescu.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort