UDMR refuză oferta șefului PSD. Kelemen Hunor: Colegii mi-au dat mandat să respect acordul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a precizat că nu poate accepta oferta lansată de președintele PSD, fiind mandatat de Uniune pentru a respecta acordul și prin urmare pentru a nu ceda ministerele conduse de UDMR. Șeful PSD dorește schimbarea ministerelor. 

FOTO Guvernul României

„Noi am spus, trebuie să respectăm protocolul. Sunt oameni care dacă au semnat o hârtie, au ajuns la o înțelegere, își vor respecta cuvântul dat. Asta a fost principiul de la care am plecat. Nu avem nici un motiv ca sa spunem că nu suntem în stare să guvernăm. Colegii mei mi-au dat mandat să se respecte acordul”, a declarat a declarat Kelemen Hunor la ieșirea din ședința de negocieri a Coaliției. 

Totodată, șeful UDMR a arătat că refuză oferta lansată de președintele PSD. „Domnul Ciolacu m-a sunat și mi-a spus că decizia este să mergem noi cu Ministerul Energiei și cu Ministerul Investițiilor și Fondurilor Europene, ceea ce nu putem accepta”, a mai precizat Kelemen Hunor. 

Totodată, șeful UDMR a ținut să sublinieză că Uniunea nu s-a ridicat de la masa negocierilor. „În acest moment există un acord de coaliție și până când președintele Iohannis nu îl desemnează prim-ministru pe domnul Ciolacu, acest acord rămâne în vigoare. Atunci va deveni responsabilitatea lui să îi cheme la discuții în ce format vrea și să decidă cum merge mai departe”, a mai spus Kelemen Hunor. 

Kelemen Hunor a mai adăugat că UDMR a acceptat deja „un prim compromis” privind comasarea sau desfiinţarea Ministerului Sportului. „Dacă totuşi colegii noştri din PSD şi din PNL vor discuţii, atunci rămânem cu Dezvoltarea şi ceva similar cu Mediul - putem să negociem”, a mai spus șeful UDMR.

Ciolacu propune ca UDMR să preia Fondurile Europene și Energia

Marcel Ciolacu a declarat în urma întâlnirii cu social-democrații de la Vila Lac că un subiect al discuțiilor a fost reprezentat de continuarea UDMR la guvernare, propunerea pentru Uniune fiind aceea de a prelua portofoliile de la Energie și Fonduri Europene.

  În privința respectării protocolului, șeful PSD a susținut că „un acord politic este pentru a crea o majoritate parlamentară, nu pentru a împărţi anumite lucruri. Noi avem un acord politic în care am creat o majoritate. (...) Contextul de acum un an şi jumătate era unul, contextul de acum este altul şi încercăm să maximizăm în funcţie de persoanele cele mai potrivite de a conduce anumite ministere”.

Potrivit informațiilor „Adevărul”, premierul Nicolae Ciucă ar urma să demisionze luni, în urma ședinței de guvern în care Executivul va adopta o nouă OUG pentru creșterea salariilor din învățământ.   

Mai multe pentru tine:
Marele dictator, un frustrat prost dotat în pantaloni? MICUL secret stânjenitor din viața intimă a lui Hitler
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Gestul șocant al Marianei Moculescu față de Horia Moculescu, chiar când acesta se afla pe patul de moarte: „Solicit să fie interzis!”
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Nu-l iartă nici după moarte?! Mariana Moculescu refuză să meargă la înmormântarea fostului soț! Unde și când va fi înmormântat maestrul?
Tragedia din clinica din Sectorul 3 putea fi evitată? Ultimele minute din viața fetiței de doi ani, decedată pe scaunul stomatologului după o anestezie intravenoasă. Ce s-a întâmplat mai exact
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%