Teodor Baconschi: „Sunt solidar cu Sever Voinescu. Cezar Preda a intrat în Parlament de pe locul 3“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul ministru de Externe Teodor Baconschi scrie, pe Facebook, că este solidar cu Sever Voinescu şi aminteşte că organizaţia Buzău a PDL, condusă de Cezar Preda, a obţinut sub 10% la locale, iar la parlamentare sub media partidului.

"Sever Voinescu a cerut un congres PDL mai rapid, cu miza schimbării conducerii. După locale, când PDL şi-a propus 25% şi a luat 23, s-a făcut o convenţie fulger şi Emil Boc a plecat, deşi recâştigase, la limită, Clujul, aminteşte Baconschi, menţionând şi că, după parlamentare, când ţinta declarată fusese de 30%, ARD a obţinut circa 16%, între cele două scrutine PDL pierzând un milion de alegători.

"Cezar Preda, a cărui organizaţie de Buzău a realizat un scor sub 10% la locale, a fost promovat în vară PVP (prim-vicepreşedinte - n.r.) PDL. La parlamentare, scorul său a fost tot sub media partidului pe ţară, dar omul a avut iarăşi «noroc», intrând la redistribuire de pe locul 3. Acum, dl Cezar Preda cere furios excluderea din PDL a lui Sever Voinescu. Sunt solidar cu dl Voinescu. Nu el este vinovat de faptele rezumate mai sus", mai scrie Baconschi.

Prim-vicepreşedintele PDL Cezar Preda l-a acuzat pe Sever Voinescu de "trădarea" partidului şi a susţinut că singurul lucru pe care îl poate cere acesta este să fie dat afară, Voinescu replicând: "Cine e acest Cezar Preda? Ca să-l pot băga în seamă trebuie întii să mă asigur că există. Există?".

"Singurul lucru pe care-l poate cere Sever Voinescu este să fie dat afară repede din partid! Pentru ce ne trebuie şase luni pentru a-i da afară din partid pe toţi trădătorii care au făcut campanie împotriva partidului şi în favoarea adversarilor politici? Acesta este răspunsul corect la întrebările trădătorilor sau neimplicaţilor în această bătălie grea din 9 decembrie", a declarat Cezar Preda, pentru RTV, după ce Sever Voinescu a cerut urgentarea organizării congresului PDL.

Mai multe pentru tine:
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare