Război rece în PDL, după pierderea alegerilor. Liderii se înţeapă între ei şi cer Congres

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Război în PDL, după pierderea alegerilor  FOTO Adevarul
Război în PDL, după pierderea alegerilor  FOTO Adevarul

Rezultatele slabe de la alegerile parlamentare au învolburat apele în PDL. Liderii partidului se atacă între ei şi cer organizarea rapidă a unui Congres care să stabilească rapid liniile directoare ale partidului.

Primul lider care a ieşit la atac, imediat după alegeri, a fost Elena Udrea. Ea a criticat formarea ARD, despre care a spus că a fost construcţia care a dus şi mai mult la deteriorarea scorului electoral.

"N-a fost suficient de vizibilă opoziţia făcută de noi, mesajele pe care le-am dat nu au ajuns la electorat. Şi din cauza acestei construcţii care a venit târziu şi a fost făcută pe genunchi, dar şi din cauza unei strategii pe care mulţi din partid au considerat-o greşită. ARD s-a dovedit un proiect fără succes, nu cred că trebuie forţat în continuare", a spus Udrea.

Vasile Blaga, liderul PDL, a încercat să liniştească spiritele, dar nici Colegiul Director ce a urmat alegerilor din 9 decembrie nu a avut acest dar. Din contră, liderii PDL au trecut la acuzaţii grele. Cristian Preda şi Sever Voinescu au ales să îşi dea demisia din partid, deşi nu fuseseră direct implicaţi în campanie.

Cezar Preda a fost un alt lider care a demisionat, iniţial, de la conducerea organizaţiei judeţene de Buzău, dar şi din funcţia de vicepreşedinte al PDL. Acesta a revenit însă asupra deciziei, în urma unor discuţii cu liderii partidului.

Dueluri la vârf între liderii PDL

Atacurile între lideri au continuat, iar una dintre opiniile majoritare a fost nevoia de Congres. Liderii PDL cer ca la acest Congres să se voteze o nouă conducere şi să se decidă care va fi strategia partidului pe viitor.

„După părerea mea, trebuie să aibă loc cât se poate de repede (n.r. Congres) şi cred că trebuie să aibă loc cât se poate de repede, pentru că pe de-o parte văd că ceilalţi competitori politici şi-au aunţat congrese în următoarele două, trei luni şi suntem în postura ridicolă în care învingătorii se primesc în primele două, trei luni, iar învinşii stau să se mai gândească când să facă congresul, şi ăsta este un semnal politic după părerea mea aproape catastrofal. Trebuie să existe o formă oficială, clară la nivel important  în care partidul îşi asumă acest eşec dureros în alegeri", a spus Sever Voinescu.

Replica i-a fost dată rapid de Cezar Preda. "Singurul lucru pe care-l poate cere Sever Voinescu este să fie dat afară repede din partid! Pentru ce ne trebuie şase luni pentru a-i da afară din partid pe toţi trădătorii care au făcut campanie împotriva partidului şi în favoarea adversarilor politici? Acesta este răspunsul corect la întrebările trădătorilor sau neimplicaţilor în această bătălie grea din 9 decembrie", a spus Cezar Preda.

Nici Sever Voinescu nu a rămas dator. El i-a răspuns lui Cezar Preda în cheie ironică. „Să vezi. Mă trezesc de dimineaţă şi la clipa dulce a cafelei, dau buzna la telefon o grămadă de tineri şi tinere din presă să mă anunţe că un anume Cezar Preda strigă la mine, dă cu picioarele, se înfoaie, sare să muşte şi că ce zic eu. Zic: <<Cine-i Cezar Preda?>>. <<Cezar Preda de la Buzău>>, vine precizarea. Tot nu ştiu. Stau şi mă gândesc cine-o fi. De când am intrat în politică, am cunoscut mulţi oameni. Câţiva politicieni - nu e printre ei. Câţiva oameni de administraţie - nu e printre ei. Câţiva oratori - nu e printre ei. Câţiva făcători de legi - nici printre ei nu e. E drept, am cunoscut şi multă pleavă guralivă, golănaşi, zurbagii, făcători zgomotoşi ai nimicului, dar mulţimea asta e atât de pestriţă în memoria mea încât greu pot identifica chipuri. Vă rog să mă ajutaţi să-mi amintesc cine e acest Cezar Preda - ca să-l pot baga în seamă trebuie întâi să mă asigur că există.  Există?", a scris Sever Voinescu.

Disputa pe candidatul la prezidenţiale

O altă temă de discuţie a fost lansată de Mihai Răzvan Ungureanu, liderul partidului Forţa Civică. "Există discuţii pe care le avem. Forţa Civică, din această perspectivă, are un punct de vedere foarte clar, foarte articulat. Evident, vom discuta cu toate celelalte forţe specifice parlamentare şi neparlamentare. Susţin ceea ce spunea domnul Cristian Preda, exact în felul acesta spunea, şi citez, că este nevoie a desemna cât mai rapid un candidat la funcţia prezidenţială din partea dreptei. Susţin această afirmaţie a domnului Preda", a precizat Ungureanu.

Nici afirmaţiile lui Ungureanu nu au rămas netaxate de liderii PDL. Cel mai vehement a fost Theodor Paleologu. „Multe lucruri sunt «necesare», dar puţin probabile. Sunt convins că Forţa Civică are «un punct de vedere foarte clar, foarte articulat» şi, aş adauga eu, «foarte previzibil» în privinţa candidatului la preşedinţie. Dar principala problemă se pune, totuşi, în PDL (...) să ne ferească Dumnezeu de frenezia prezidenţiabililor: «Eu! Eu Eu!»", a spus Paleologu, pe pagina personală de Facebook.

Afirmaţia lui Ungureanu a fost analizată şi de Gheorghe Flutur, care a explicat că astfel de decizii se vor lua în interiorul partidului, după o serie de analize serioase. „Trebuie să găsim cel mai bun candidat la alegerile prezidenţiale din 2014", a spus Flutur.

Flutur a anunţat şi planurile de viitor ale PDL. „Pe 23 februarie va fi convocat Consiliul Naţional de Coordonare şi apoi avem Convenţia naţională". După ce se vor finaliza aceste discuţii, PDL va avea un Congres la care sunt aşteptaţi peste 5000 de membri.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite