Video Tánczos Barna: „Apropierea de AUR, exclusă 100%. Foarte puţin probabil să participăm într-un Guvern susţinut de SOS, POT, PACE şi alte asemenea forţe politice”
0Vicepremierul interimar Tánczos Barna respinge categoric orice posibilă formulă de guvernare cu UDMR alături de AUR, afirmând că o astfel de apropiere este „exclusă 100%”.
Tánczos Barna a subliniat că UDMR nu va participa nici la un guvern susținut, direct sau indirect, de AUR, SOS, POT sau PACE
Declarațiile au fost făcute miercuri, în cadrul unei conferințe de presă la Ministerul Agriculturii.
„Apropierea de AUR este exclusă 100%, adică este exclusă participarea într-un Guvern în care este şi AUR sau Guvern care asumat sau neasumat, la vedere sau nu, este susţinut de AUR. UDMR nu va participa într-o asemenea formulă. Este foarte puţin probabil să participăm într-o formulă în care Guvernul este susţinut de SOS, POT, PACE şi alte asemenea forţe politice”, a declarat vicepremierul.
Tánczos Barna a explicat că o astfel de construcție ar fi „foarte șubredă”, fără o majoritate stabilă.
„Ideal ar fi să revină lumea la sentimente mai bune şi să găsim o soluţie de Guvern majoritar sau o formulă prin care avem o altă construcţie decât construcţie cu AUR”, a adăugat Tánczos Barna.
Mai multe scenarii pe masa negocierilor
Vicepremierul interimar a precizat că în prezent sunt analizate toate variantele posibile:
„Practic, toate variantele posibile sunt în momentul de faţă pe masă: şi un guvern minoritar, şi o majoritate refăcută, şi cu un premier tehnocrat şi cu miniştri politici, teoretic şi un Guvern 100% tehnocrat, fiecare cu plusuri şi cu minusuri”, a spus acesta.
Barna a insistat că România are nevoie de o coaliție stabilă, în contextul crizelor multiple: deficit bugetar, PNRR, prețul combustibilului, situația europeană.
„Cea mai bună variantă este fără doar şi poate un guvern cu majoritate solidă”, a afirmat Barna.
Dacă o astfel de majoritate nu poate fi formată, soluțiile se îndreaptă spre un guvern minoritar, „ori în jurul grupului de forţe politice USR‑PNL, ori în jurul PSD‑ului, dacă nu vor să guverneze împreună”.
Propunerea lui Kelemen Hunor
Tánczos Barna a comentat și ideea lansată de liderul UDMR privind un guvern temporar:
„Domnul preşedinte Kelemen Hunor a venit cu această variantă de Guvern pentru câteva luni, pentru că dacă nu se conturează o majoritate cum a fost ultima de patru partide, cu siguranţă, orice guvern minoritar nu va rezista doi ani sau doi ani şi jumătate până la următoarele alegeri parlamentare”.
Un astfel de guvern ar avea un mandat limitat, a explicat vicepremierul.
„O să aibă un mandat foarte precis de a termina PNRR‑ul, de a pregăti bugetul pentru anul viitor, iar anul viitor, când începem implementarea bugetului, probabil că o să vină un alt guvern, altă majoritate”, a mai spus Tánczos Barna.