Sorin Grindeanu explică de ce a părăsit sala la Congresul UDMR: „România are un singur imn oficial”

0
Publicat:

Președintele Camerei Deputaților și liderul interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a clarificat motivul pentru care a părăsit sala la Congresul UDMR în momentul intonării Imnului Secuiesc, subliniind că România recunoaște oficial un singur imn național. 

Sorin Grindeanu dă mâna cu Kelemen Hunor, la Congresul UDMR FOTO Inquam / Simion Tătaru

Sorin Grindeanu a explicat că ieșirea sa din sală nu a fost un gest de lipsă de respect față de reprezentanții UDMR, ci a reflectat poziția oficială a României. Liderul PSD a menționat, de asemenea, că și-a exprimat recunoștința față de premierul Ungariei, Viktor Orban, pentru sprijinul oferit în procesul de aderare a României la Schengen, după 13 ani de așteptare.

„Eu ieri am vorbit la Congresul UDMR, unde am mers cu plăcere, despre unitate. Eu ieri, în discursul meu, am vorbit şi am mulţumit premierului Viktor Orban pentru rolul pe care l-a avut anul trecut şi pe care trebuie să îl recunoaştem cu toţii, în intrarea României în Schengen. Să nu uităm că anul trecut, sub Preşedinţia Ungariei şi sub presunile pozitive puse de către Viktor Orban noi am reuşit să întrăm în Schengen, unde am fost ţinuţi la uşă vreo 13 ani. Am spus şi lucrurile acestea”, a declarat el. 

Grindeanu și-a arătat regretul că presa s-a concentrat doar pe momentul în care a părăsit sala, fără a menționa mesajele sale legate de unitate și colaborare.

„Am mulți colegi în UDMR pe care îi respect și cu care am relații bune, inclusiv președintele Kelemen Hunor, Cseke Attila și Tanczos Barna. Respectul și prietenia față de ei rămân neschimbate”, a spus Grindeanu.

El a subliniat că unitatea națională presupune respectarea simbolurilor oficiale ale României, inclusiv a imnului național, și că gestul său a fost strict în concordanță cu această perspectivă.

Liderul PSD a reafirmat că dialogul și colaborarea cu comunitatea maghiară din România rămân importante și că intenția sa a fost de a combina respectul pentru lege cu buna cooperare politică.

„Respect prietenia cu unii dintre ei. Dar ieri am vorbit despre unitate. Unitate înseamnă că şi din perspectiva României există un singur imn oficial, cel al României”, a spus el.