Simion, reuniune la care a participat și fostul premier Viorica Dăncilă. Liderul AUR vrea alianță cu peste 30 de formațiuni politice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

George Simion a anunțat că a avut o întâlnire cu 30 de formaţiuni politice neparlamentare, urmând să anunțe „un bloc comun, democratic” pentru alegerile locale. Fostul premier a confirmat prezența, dar a subliniat că partidul pe care îl conduce nu va participa la alegeri și că discuțiile nu au privit o alianță. 

AUR a organizat o întâlnire cu mai multe partide politice FOTO Inquam

„România postdecembristă, în aceşti 34 de ani, nu a avut niciodată un asemenea atac asupra Constituţiei, asupra legilor electorale şi asupra democraţiei şi, din punctul meu de vedere, nu mai trăim într-o democraţie. De aceea, am avut aseară o consfătuire cu 30 de formaţiuni politice şi ne gândim să întreprindem toţi paşii necesari, democratici, dar extremi, pentru a bloca actuala coaliţie. Nu mai avem instituţii în statul român, nu mai avem Avocat al Poporului, nu mai avem Curtea Constituţională. Legislaţia electorală nu este supusă unui control de constituţionalitate, cum de trei săptămâni solicităm. Suntem în plină lovitură de stat”, a susținut George Simion într-o conferință, potrivit Agerpres

George Simion a subliniat și că este exclusă varianta ca AUR să nu depună liste de candidaţi la alegerile locale. „Suntem aproape gata să anunţăm un bloc comun, de data asta chiar democratic, care să susţină candidaţii cu cele mai mari şanse la primării şi consilii judeţene”, a mai spus liderul AUR. 

AUR reclamă numărul mare de semnături necesare pentru înscrierea în alegeri 

Formațiunea politică a transmis și o scrisoare în care reclamă numărul mare necesar de semnături pentru înscrierea candidaților. 

„Protestăm față de numărul uriaș de semnături necesare pentru înscrierea în alegeri. Dacă vrem să trăim într-o democrație, atunci numărul de 200.000 de semnături pentru a putea candida în cadrul alegerilor trebuie redus. România este printre țările europene cu cel mai mare număr de semnături necesar pentru a putea candida în cadrul alegerilor, fapt care împiedică partidele mici și candidații independenți să se înscrie în cursa electorală”, arată scrisoarea transmisă de AUR.

În replică, reprezentantul REPER, Liviu Iolu, i-a atras atenția cu privire la votul dat împotriva unui proiect care propunea reducerea numărului de semnături. 

Inițiativa a fost respinsă de Senat la finalul anului 2022. Membrii AUR au votat atunci pentru respingerea proiectului, fiind înregistrată și o abținere. Proiectul nu a ajuns încă în Camera Deputaților. 

Viorica Dăncilă: Comasarea alegerilor, un mare dezavantaj pentru partidele mici 

În urma apariției pe Facebook a mai multor imagini de la întâlnirea organizată de AUR miercuri seară, fostul premier Viorica Dăncilă a confirmat pentru „Adevărul” prezența în cadrul reuniunii, la care a arătat că au fost reprezentate 39 de formațiuni politice, precizând că obiectul discuțiilor „a avut în vedere comasarea alegerilor”.  

„Faptul că partide mici, cum este și partidul pe care îl conduc, Națiune Oameni Împreună, nu participă la alegeri, având în vedere comasarea cu alegerile locale. Acest lucru este un mare dezavantaj pentru partidele mici și am convenit să facem o scrisoare comună în care să relatăm acest lucru. Nu a fost vorba de alianță, nu a fost vorba de alte discuții legate de unirea partidelor, ci doar de comasarea alegerilor”, a explicat Viorica Dăncilă, precizând că partidul NOI nu va participa nici la alegerile locale, nici la cele europarlamentare, însă ia în considerare susținerea candidaților altor partide.

Mai multe pentru tine:
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie