Senatul prelungește termenul de adoptare a proiectului pensiilor speciale cu 15 zile

0
Publicat:

Senatul a prelungit, în plenul de luni, termenul pentru adoptarea proiectului de lege al Guvernului privind reducerea cheltuielilor cu pensiile de serviciu, de la 45 la 60 de zile.

Pentru această propunere s-au înregistrat 70 de voturi „pentru”, 22 „împotrivă” și o abținere.

Potrivit Agerpres, liderul senatorilor USR, Radu Mihail, a afirmat că prelungirea termenului de adoptare în plen, în Senat, prima Cameră sesizată pentru acest proiect, înseamnă "prelungirea agoniei".

Președintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, a evidențiat, însă, importanța proiectului, precizând că 15 zile de dezbatere în plus sunt necesare unui proiect important.

Proiectul de lege al Guvernului vizează reducerea cheltuielilor cu pensiile şi indemnizaţiile de serviciu, jalon inclus în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Modificările propuse de Guvern vizează calculul pensiilor de serviciu plecând de la vechimea în specialitate, reducerea procentului de calcul raportat la venitul obţinut, stagiul de contributivitate minim fiind similar celui aplicat în sistemul public de pensii.

Potrivit datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), 9.680 persoane beneficiază de pensii de serviciu în ianuarie 2023, cu 270 mai puţini decât luna anterioară, cei mai mulţi, respectiv 4.468, fiind beneficiari ai Legii 303/2004 privind statutul procurorilor şi judecătorilor.

Cronica unui eșec anunțat

Modul cum a fost gândită reforma pensiilor speciale, mai ales prin elementul recalculării celor aflate în plată, îndreaptă proiectul de lege spre un eșec, CCR respingând orice inițiativă care a dus la diminuare de venituri.

Petre Lăzăroiu, fost judecător la CCR, susținea, într-o intervenție pentru „Adevărul” că introducerea recalculării duce proiectul spre zona neconstituțională. „O să aibă procese și o să se întâmple ca până acum. Eu nu știu dacă va trece de Curtea Constituțională dacă există o prevedere a recalculării pensiilor de serviciu. Uitați-vă și pe deciziile anterioare. Eu cred că se poate corecta și fără recalculare. Ar putea fi o impozitare cuminte, înțeleaptă”, a explicat Lăzăroiu pentru „Adevărul”.

Și Augustin Zegrean, fost șef al CCR, atrage atenția asupra problemei recalculării. „Pensiile aflate în plată nu pot fi modificate, ca și cuantum. Dacă proiectul de lege se referă doar pentru viitor, nu ar fi o problemă. Însă nu poți să vii să modifici în civil prevederi care se aplică la ceva din trecut”, a afirmat Zegrean. De altfel, fostul șef al Curții Constituționale a atras atenția încă din momentul în care a început să circule prima schiță a proiectului de lege, la jumătatea lunii decembrie, că este interzis să dea un caracter retroactiv legii, pentru că ar fi încălcat articolul 15 din Constituție, care prevede că „legea dispune numai pentru viitor”.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani