Senatorul Claudiu Mureșan, fost USR, s-a înscris în PSD. Demisia, comparată de foștii colegi cu „trădarea lui Iohannis”

0
Publicat:

Senatorul Claudiu Mureșan, ales parlamentar pe listele USR din 2020, s-a înscris în organizația PSD Sibiu. Parlamentarul a anunțat că s-a afiliat și grupului social democrat din Senat.

Senatorul Claudiu Mureșan s-a înscris în PSD FOTO: Facebook

Potrivit Turnul Sfatului, citat de G4Media, Claudiu Mureșan este de marți, 12 septembrie, membru al PSD Sibiu.

De asemenea, senatorul a anunțat de la tribuna Senatului că s-a alăturat grupului PSD pentru că astfel are „garanția” că își poate continua proiectele.

„Acum câteva luni am anunţat plecarea din USR. Astăzi vreau să anunţ drumul politic pe care doresc să-l urmez în continuare. Decizia pe care am luat-o este una bine cântărită şi este garanţia că voi putea duce mai departe proiectele pe care le am. Am decis să mă alătur grupului parlamentar al PSD”, a transmis Claudiu Mureşan de la tribuna Senatului, potrivit Agerpres.

Potrivit G4Media, plecarea din organizația sibiană a USR și mutarea la PSD a fost critică dur de foștii colegi ai senatorului, care compară demisia lui Mureșan cu „trădarea lui Iohannis”.

„În opoziție se vede caracterul omului. Să tradezi electoratul sibian în modul acesta pentru o promisiunea a PSD nu e cu nimic mai prejos decât trădarea lui Iohannis care deține acum recordul de număr de premieri PSD numiți de un președinte”, a transmis președinta organizației județene a USR Sibiu pentru Turnul Sfatului.

Senatorul Claudiu Mureșan și-a dat demisia din USR la finalul lunii iunie și până în prezent a activat ca senator neafiliat.

"Etapa din viaţa mea numită USR se încheie astăzi, odată cu demisia pe care am trimis-o conducerii partidului. Atunci când energia consumată în lupte interne este mai mare decât cea folosită pentru proiecte şi acţiuni benefice oamenilor, e nevoie de o decizie şi o schimbare în consecinţă. Şi asta fac eu astăzi. Eu şi USR Sibiu, filiala judeţeană din care eu am făcut parte, mergem pe drumuri paralele de aproape doi ani, aşa că demisia mea de azi este una logică şi, sper eu, benefică pentru ambele părţi", a precizat senatorul la acea vreme.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne