România, aviz pozitiv pentru ridicarea MCV. Stroe: „Suntem mai aproape de aderarea la Schengen”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ionuț Stroe a transmis că avizul pozitiv al Comisiei de Monitorizare din Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) consolidează planul pentru ridicarea MCV, aducând mai aproape aderarea la Schengen până la finalul anului. 

Purtătorul de cuvânt al PNL explicat că avizul dat de Adunarea Parlamentară a Consiliului European consolidează astfel planul țării privind ridicarea MCV și adoptarea legilor, arătând că îndeplinirea acestor obiective aduce aderarea în Schengen mai aproape.

Salutăm avizul pozitiv al Comisiei de Monitorizare din cadrul APCE pentru raportul de țară al României. Documentul relevă progresele făcute de țara noastră în domenii cheie", a transmis purtătorul de cuvânt al PNL pe Facebook

Recomandările din domeniul Justiției, implementate

Potrivit liberalului, în cadrul raportului „este apreciat proiectul de desființare a SIIJ, care este calificat drept un pas important”, arătând că sunt notate și „progresele semnificative realizate de România în lupta anticorupție și în ceea ce privește respectarea drepturilor omului și drepturilor minorităților”, iar „în ceea ce privește protecția minorităților naționale este menționat chiar că România poate fi considerat unul dintre exemplele europene de bune practici".

În document este precizat și faptul că în noile Legi al Justiției au fost implementate recomandările MCV, ale Comisiei de la Veneția și ale instanțelor judiciare, inclusiv ale CSM, garantul independenței justiției”, a mai arătat Stroe. 

Comisia de monitorizare Solicită opinia Comisiei de la Veneția

Purtătorul de cuvânt a mai arătat că, „totodată, Comisia de Monitorizare a decis și solicitarea opiniei Comisiei de la Veneția asupra Legilor Justiției”, lucru care este „o procedură firească pentru toate statele membre UE, atunci când se discută despre reforma din domeniu”. 

Încă din 2017, am colaborat activ cu această instituție pe legile justiției și îi apreciez rolul de partener și sprijinul pentru democrație și stat de drept la nivelul fiecărei țări membre. În redactarea noului pachet de legi, ministrul PNL al Justiției, Cătălin Predoiu, a luat în calcul și a implementat toate opiniile anterioare ale Comisiei de la Veneția și recomandările din MCV”, a mai explicat Stroe.

De asemenea, potrivit liberalului, „astfel, este consolidat planul României pentru adoptarea Legilor Justiției și ridicarea MCV”, iar „îndeplinirea acestor angajamente ne duce mai aproape de obiectivul nostru de aderare la spațiul Schengen până la finele acestui an”.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat