Rectorul SNSPA, crititici după întrevederea ambasadorului Israelului cu șeful AUR: O greşeală strategică

0
Publicat:

Rectorul SNSPA, Remus Pricopie, că ambasadorul Azar al Israelului „a validat o formă de amnistie pentru politicienii extremişti” prin acceptarea întâlnirii sale cu președintele AUR, George Simion. 

„Întâlnirea Ambasadorului Reuven Azar cu politicianul de factură legionară George Simion este o greşeală strategică. Din păcate, Ambasadorul Azar tocmai a validat o formă de amnistie pentru politicienii extremişti, xenofobi şi antisemiți. Condiția imaculării este semnarea unui comunicat în limba engleză, al cărui text, evident, este în conflict direct cu toate gesturile politice nedemocratice de pânâ acum ale Preşedintelui AUR. Suntem în fața unei decizii regretabile a Ambasadorului Azar, care pune sub semnul întrebării capacitatea domniei sale de a identifica, în mod obiectiv, riscurile escaladării, chiar încurajării manifestărilor radicale, xenofobe şi antisemite, nu numai din România, dar şi din alte părți ale lumii”, susține recctorul SNSPA, într-o declarație publicată pe site-ul instituției universitare.

Azi nu vorbesc în numele comunității academice SNSPA. Ceea ce spun acum este o opinie personală. Cu toate acestea, sunt convins că subiectul întâlnirii Ambasadorului Azar cu politicianul extremist şi antisemit Simion va fi analizat cu toată seriozitatea, în cadrul SNSPA. De asemenea, voi solicita colegilor de la Centrul de Studii Israeliene, din SNSPA, să declanşeze urgent un proces de consultare cu partenerii academici din Israel, urmând ca apoi să informăm publicul cu privire la poziția instituțională a universității noastre”, mai arată Remus Pricopie.

Semnificațiile întrevederii

Întrevederea liderului AUR, George Simion, cu reprezentanți ai statului Israel, deși e contestată atât în România, dar și de presa de la Tel Aviv, date fiind poziționările controversate ale Alianței din trecut, are la bază calcule politice și diplomatice, spun specialiștii consultați de „Adevărul”.

George Simion s-a întâlnit la Parlamentul României cu ambasadorul Israelului, Reuven Azar, și cu Yossi Dagan, șeful regiunii Shomron din Israel, despre care presa locală susține că e liderul coloniștilor din Cisiordania. Potrivit cotidianului „Haaretz“, miza întâlnirii ar fi fost obținerea sprijinului a cât mai multor partide din Europa, inclusiv a celor de extremă dreapta, pentru coloniile israeliene din teritoriile ocupate, mai precis Cisiordania, în condițiile în care o parte a comunității internațională le consideră „ilegale“.

Pentru a sta la masa discuțiilor, formațiunea AUR a recunoscut responsabilitatea României pentru Holocaustul evreilor români și a precizat că e necesară predarea istoriei Holocaustului. Oficialii din Israel l-au invitat pe George Simion împreună cu o delegație AUR să viziteze coloniile din Iudeea, Samaria și Ierusalim.

Practic, a avut loc o reevaluare a AUR, partid unde unii membri au arătat simpatii pentru unii criminali de război sau foști lideri regionali. Detaliile despre aceste simpatii sunt publice, fiind subliniate inclusiv în ultimul raport al Institutului pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel“, publicat în luna iulie.

Paralelă cu Hamas și Hezbollah

De altfel, în plan intern, Alexandru Muraru, vicepreședinte al PNL și fost consilier al premierului Ciucă pe combaterea antisemitismului și xenofobiei, l-a criticat pe ambasadorul Israelului pentru mâna întinsă AUR. „Domnule Azar, ce ați spune dacă ambasadorul României la Tel Aviv s-ar întâlni cu liderii Hamas și Hezbollah (n.r. – ambele organizații sunt considerate teroriste) și ar da mâna cu ei? Exact așa ați făcut dv. statului român, ați legitimat un partid extremist, cu accente teroriste“, a precizat Muraru.

Nici la Tel Aviv, deschiderea reprezentanților Israelului către AUR nu e văzută cu ochi buni. Cel mai vechi ziar israelian, „Haaretz“, susține că ministrul de Externe al Israelului, Eli Cohen, e cel care a trasat sarcina începerii dialogului cu AUR. Sursa citată consideră că cea mai importantă parte a declarației date de AUR, după întrevedere, e cea dedicată sprijinului pentru coloniile israeliene din Cisiordania, menționându-se că nicio altă țară nu poate „să aibă pretenții asupra teritoriilor“ unde statul Israel, sau România, e suveran. Și „Jerusalem Post“ deschide articolul legat de întrevederea lui Simion cu partea israeliană cu titlul: „Parlamentar de extremă dreapta recunoaște rolul României în Holocaust într-o întrevedere cu israelienii“. Potrivit sursei citate, șase luni au durat negocierile până la concretizarea acestei întrevederi.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Crăciun regal colorat la Sandringham. Prințesa Kate a ales carourile, iar Regina Camilla roșul
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”